Guvernul yemenit încheie un acord cu separatiştii din sudul ţării asupra împărţirii puterii
Guvernul yemenit şi separatiştii au încheiat un acord, sub egida Arabiei Saudite, prin care îşi împart puterea în sudul ţării, devastat de război, au...
Guvernul yemenit şi separatiştii au încheiat un acord, sub egida Arabiei Saudite, prin care îşi împart puterea în sudul ţării, devastat de război, au...
Rebelii huthi din Yemen au eliberat luni 290 de prizonieri, după ce au anunţat că urmau să elibereze 350, inclusiv 42 de supravieţuitori ai unui atac aerian...
Arabia Saudită a acceptat să implementeze un armistiţiu parţial în Yemen, la o săptămână după proclamarea unei încetări a focului unilaterală de...
Preşedintele iranian Hassan Rohani a anunţat miercuri, în Adunarea Generală a ONU, că Iranul nu va negocia cu Statele Unite atât timp cât acestea impun...
Emmanuel Macron a îndemnat, la tribuna ONU, la o reluare a negocierilor între Statele Unite, Iran, semnatarii Acordului nuclear de la Viena din 2015 şi...
Iranul a respins marţi ”rechizitoriul iresponsabil” al Berlinului, Londrei şi Parisului, care au acuzat luni Teheranul de faptul că este responsabil de...
Franţa, Germania şi Regatul Unit au acuzat Iranul, la mai bine de o săptămână după atacul unor instalaţii petroliere în Arabia Saudită, de faptul că...
Premierul britanic Boris Johnson acuză Iranul că se află în spatele atacurilor vizând două instalaţii petroliere în Arabia Saudită, în drum către New...
Peste 29 de milioane de copii s-au născut în zone de conflict în 2018, a anunţat vineri UNICEF, citată de DPA.
Revendicarea de către rebelii huthi din Yemen a atacurilor din weekend vizând instalaţii aparţinând companiei petroliere saudite Aramco este ”relativ...
Secretarul de Stat american Mike Pompeo, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, a catalogat atacurile contra unor infrastructuri petroliere saudite drept un...
Arabia Saudită acuză că atacurile împotriva a două instalaţii petroliere saudite provin din ”nord” şi că au fost ”incontestabil” susţinute de...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a exclus marţi orice posibilitate de negociere cu Statele Unite, în timp ce preşedintele amrican Donald Trump...
NATO este ”extrem de îngrijorat de riscul escaladării”, după atacul unor instalaţii petroliere saudite şi acuză Teheranul de ”destabilizarea”...
Două instalaţii petroliere din estul Arabiei Saudită au fost vizate sâmbătă într-un dublu atac, aparent cu drone - revendicat de către rebelii yemeniţi...
Armamentul folosit în dublul atac vizând instalaţii petroliere în Arabia Saudită este de provenienţă iraniană, a acuzat luni un purtător de cuvânt al...
Rebelii hurhi din Yemen au ameninţat luni să lanseze noi atacuri împotriva Arabiei Saudite, după ce au revendicat atacuri devastatoare sâmbătă împotriva...
Preşedintele iranian Hassan Rohani ”nu a prevăzut” vreo întâlnire cu omologul său american Donald Trump în marja Adunării Generale (AG) a ONU, a...
Statele Unite se declară ”pregătite să riposteze” atacurilor cu drone de sâmbătă contra unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită, care au...
Statele Unite ale Americii, Franţa şi Marea Britanie ar putea fi complice în războiul din Yemen prin furnizarea de armament, informaţii secrete şi sprijin...
Un atac sinucigaş cu bombă a avut loc vineri, în portul Aden din Yemen, unde şase luptători separatişti au murit. Organizaţia teroristă Stat Islamic a...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că joi s-a încheiat procedura de repatrierea unui grup de cetăţeni români din Republica Yemen, fiind vorba de o...
Tensiunea a scăzut cu un nivel sâmbătă la Aden, în sudul Yemenului, odată cu începerea retragerii separatiştilor din poziţii cucerite de la Guvernul...
Iranul şi-a reafirmat miercuri, la cel mai înalt nivel, susţinerea faţă de rebelii huthi din Yemen, cu ocazia primirii unuia dintre reprezentanţii lor de...
Patruzeci de persoane au murit şi alte 260 au fost rănite în urma ciocnirilor dintre separatişti şi soldaţii guvernamentali din Yemen, a anunţat,...