Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul deschis de procurorii Parchetului...
Vicepreşedintele Senatului Iuliana Scântei (PNL) susţine că în dosarul privind candidatura sa la alegerile parlamentare pe listele PNL Parchetul instanţei...
Vicepreşedintele Senatului, Iuliana Scântei, va fi urmărită penal de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce instanţa...
Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat marţi, la Parlament, referitor la cazul Eugen Bejinariu, că, cel mai probabil,...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi...
Inspecţia Judiciară (IJ) propune, într-un document obţinut de News.ro, care urmează să fie prezentat plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),...
Fostul director al Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz Avram Pantelimon, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, este urmărit penal de DNA într-un alt...
Trei militari sunt urmăriţi penal de către procurorii Parchetului Tribunalului Militar Iaşi, unul dintre ei fiind plasat în arest la domiciliu, ceilalţi...
Managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, Monica Pop, este urmărită penal de procurorii DNA, fiind acuzată de abuz în serviciu pentru că a...
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, miercuri, că dosarul deputatului Cătălin Rădulescu, pentru tulburarea liniştii publice, a fost...
Avocatul Irinel Caius Iliescu a fost pus sub acuzare, marţi, de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, pentru tentativă de omor şi şantaj, după ce,...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului general de poliţie Tobă Petre cu Ministerul...
Federaţia Tinerilor din Constanţa a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să ceară urmărirea penală a miniştrilor Sorin Buşe, ministrul Transporturilor,...
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului din Craiova acuzat de DIICOT că se pregătea să...
Procurorii DIICOT l-au reţinut, joi seară, pentru 24 de ore, pe Constantin Luigi Boicea, tânărul din Craiova acuzat că se pregătea pentru comiterea unui act...
Procurorii DIICOT îl acuză pe Constantin Luigi Boicea de pregătire în vederea folosirii armelor de foc şi dispozitivelor explozive în scopul comiterii unui...
Medicul Irinel Popescu, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a declarat, miercuri, la ieşirea din sediul DNA, după o...
Medicul Irinel Popescu, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este audiat, miercuri, la DNA, în dosarul în care procurorii îl...
Plenul Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru PSD Eugen Bejinariu a fost suspendat, luni, din...
Plenul Camerei Deputaţilor este convocat luni, la ora 16.00, pentru a vota cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru PSD Eugen Bejinariu, după ce,...
Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, urmărit penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită, este acuzat şi de delapidare, procurorii DNA Ploieşti...
Unsprezece şoferi implicaţi în accidentul în lanţ care a avut loc, în 5 noiembrie, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, în care patru persoane au...
Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a adoptat, luni, un raport pozitiv pentru cererea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului PSD Eugen...
Deputatul PSD Eugen Bejinariu a declarat, joi, la Parlament, după ce şi-a consultat, la comisia juridică, timp de mai multe ore dosarul instrumentat de către...
Deputatul PSD Eugen Bejinariu a venit, joi, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, pentru a-şi studia dosarul în care DNA cere aviz pentru urmărirea...