Tamara Buciuceanu-Botez va fi înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri
Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, care a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, va fi înmormântată vineri, la ora 12.00, la Cimitirul Sfânta Vineri.
Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, care a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, va fi înmormântată vineri, la ora 12.00, la Cimitirul Sfânta Vineri.
Cortegiul care însoţeşte sicriul cu osemintele Reginei-mamă Elena a ajuns la Palatul Elisabeta din Bucureşti, de unde mama regelui Mihai I a fost izgonită...
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus, luni, la stadionul Ion Oblemenco, unde va avea loc o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de...
Mii de persoane s-au rugat, marţi, la căpătâiul cântăreţei americane Aretha Franklin, în faţa sicriului depus la Detroit, satul Michigan, în prima...
Mai multe fragmente osoase provenind de la deshumarea unei persoane şi resturi de material lemnos de la un sicru au fost găsite abandonate pe marginea unui drum...
Angajaţii unei firme de pompe funebre din Arad au pierdut din maşina mortuară un sicriu în care se afla un cadavru, şoferii aflaţi în trafic urmărindu-i...
Un protest la care au participat aproximativ 200 de studenţi, membri ai ANOSR, a avut loc, sâmbătă seară, la Timişoara, în Piaţa Victoriei. Tinerii au...
Trupul neînsufleţit al actriţei Cristina Stamate va fi depus marţi în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", iar înmormântarea va avea loc...
O lucrare de artă reprezentând un sicriu cu un manechin în el a fost amplasată, luni, în parcarea Direcţiei de Finanţe Publice Timiş, aparţinând unei...
Sicriul cu trupul neînsufleţit al preşedintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Qiuntus, a fost depus, duminică, la ora 12.00, la Biserica ”Buna Vestire”...
Un sicriu cu mai multe resturi umane a fost descoperit, miercuri după-amiază, de către un craiovean, în spatele complexului Water Park, un centru de...
Poliţia italiană a reţinut 34 de persoane care făceau parte dintr-un grup infracţional ce viza furtul siciului cu rămăşiţele pământeşti ale legendei...
Actori, prieteni, colaboratori şi spectatori i-au adus un ultim omagiu lui Ion Besoiu, vineri, la Teatrul Bulandra, unde a fost depus sicriul cu trupul...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a depus, sâmbătă, o coroană de flori, la sicriul fostului lider liberal Radu Câmpeanu, depus în holul...
Autorităţile din Italia au încurcat sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Victor Păunescu, în vârstă de 52 de ani, din judeţul Vâlcea, mort alături de...
Slujba ortodoxă oficiată, marţi după-amiază, la Castelul Peleş, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana, s-a încheiat. Regina Ana...
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana, adus în ţară, marţi după-amiază, cu o cursă specială a unei aeronave Tarom, a ajuns la Castelul Peleş,...
"O poezie de om", "un zeu pe scenă", "o sărbătoare, fiecare rol al lui" - acestea au fost câteva dintre caracterizările pe care le-au făcut, sâmbătă, la...