Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a depus, sâmbătă, o coroană de flori, la sicriul fostului lider liberal Radu Câmpeanu, depus în holul central al Senatului României, el afirmând că acesta a reaprins flacăra PNL şi a liberalismului în România după 1990 şi avea curajul să creadă că un lider politic trebuie să dea direcţia şi nu încerca, cum se întâmplă astăzi cu unii lideri politici, să se pună pe val.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Trăiesc un moment de tristeţe şi regret întrucât Radu Câmpeanu a fost cel care, împreună cu ceilalţi vechi militanţi liberali, a reaprins flacăra PNL şi a liberalismului în România după 1990. Am avut privilegiul să asist la revenirea lui Radu Câmpeanu din exil şi să-l însoţesc împreună cu colegii mei să formăm o echipă care a repus liberalismul în drepturi în România” a spus Călin Popescu Tăriceanu, după momentul de reculegere de la sicriul lui Radu Câmpeanu.
 
Preşedintele Senatului a arătat că ceea ce i se pare cel mai important de subliniat în ceea ce-l priveşte pe Radu Câmpeanu este ”modul în care a demonstrat tuturor ce înseamnă să fii un om care să trăieşti cu forţa convingerilor proprii, cu demitate şi să arăţi că, după atâtea suferinţe în închisoare, în domiciliu forţat şi în exil, iubirea de ţară şi de neam nu s-a pierdut”.
 
”Era un om pentru care patriotismul nu era o vorbă-n vânt, era un lucru pe care-l trăia în fiecare moment şi încerca să-l insufle şi celor din jurul lui. Meritul lui nu numai în reconstrucţia Partidului Naţional Liberal, dar şi pentru promovarea ideilor de democraţie şi libertate este unul incontestabil şi aş dori să mai subliniez că atunci când aproape o întreagă societate era îndoită, dacă nu ostilă, despre necesitatea apropierii României de valorile euro-atlantice, el a avut curajul să vorbească răspicat despre acest obiectiv major. Nu este foarte simplu să te pui contra curentului şi să ai în aceste momente curajul să depăşeşti clipe grele prin care a trecut în România şi să militezi pentru ceea ce crezi că este mai bine pentru ţara ta. De aceea cred că şi eu şi mulţi români îi vom purta o veşnică recunoştinţă”, a mai declarat Tăriceanu.

Întrebat cum îşi aminteşte şedinţele de la partid cu Radu Câmpeanu, Călin Popescu Tăriceanu a arătat că Radu Câmpeanu conducerea şedinţele la partid într-o ”manieră civilizată” şi avea o capacitate deosebită de a-i asculta pe ceilalţi şi le dădea posibilitatea de a-şi exprima ideile”. 

”Ca un adevărat conducător, în final avea curajul să spună ceea ce gândeşte şi nu încerca, cum se întâmplă azi, cu unii lideri politici, să se pună pe val. Avea curajul să creadă că un lider politic trebuie să dea direcţia”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Radu Câmpeanu a fost depus, sâmbătă, la 09.30, în holul central al Senatului României, unde va sta până la ora 13.00, pentru ca prieteni, oameni politici şi cetăţeni să poată depune un ultim omagiu pentru seniorul liberal. 

După ora 13.00, sicriul va fi dus la Cimitirul Bellu. Înmormânarea primului preşedinte al PNL de după 1990 va avea loc duminică, începând cu ora 12. În cadrul ceremoniei, vor susţine discursuri Călin Popescu Tăriceanu, Alina Gorghiu şi Dinu Zamfirescu. 

Fostul lider liberal Radu Câmpeanu a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 94 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.