Mii de persoane s-au rugat, marţi, la căpătâiul cântăreţei americane Aretha Franklin, în faţa sicriului depus la Detroit, satul Michigan, în prima dintre cele patru zile de ceremonii, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Regina muzicii soul" a murit la vârsta de 76 de ani, pe 16 august, la Detroit, în urma unui cancer pancreatic, după o carieră de şase decenii care au făcut-o una dintre artistele cele mai respectate în Statele Unite. Ea a fost şi o figură a luptei pentru drepturile civice ale persoanelor de culoare americane. 

Marţi, sicriul deschis, aurit, purtat de bărbaţi în costume negre şi mănuşi albe, a fost depus în mijlocul unor enorme buchete de trandafiri la Muzeul "Charles H. Wright", dedicat istoriei afro-americanilor, în faţa căruia fanii s-au înclinat toată noaptea pentru a-i aduce un omagiu cântăreţei. 

Potrivit Reuters, rochia subţire, pantofii cu toc, cerceii şi rujul artistei erau roşii, iar muzeul a agăţat un banner pe care a scris: "Forever Our Queen" (Pentru totdeauna regina noastră). 

Sicriul va fi transportat joi în biserica în care a oficiat tatăl artistei, fost pastor. 

Foto: Facebook
Foto: Facebook

"A fost un simbol pentru noi", a spus Ann Fortson, în vârstă de 63 de ani. Aceasta a condus şapte ore din Charleston, Virginia de Vest, împreună cu două prietene înainte cu o zi. "Nu puteam pierde ocazia de a-i aduce omagiu".

Franklin a ajuns prima dată în topuri în 1967, cu piesa "Respect", o reinterpretare a unei melodii a lui Otis Redding, transformând-o într-un imn pentru mişcările femeilor şi ale drepturilor civile. Melodia i-a adus două premii Grammy dintre cele 18 din carieră. 

Chaka Khan, Jennifer Hudson, Ronald Isley şi Stevie Wonder, printre alţii, vor cânta la funeralii joi seară, la Greater Grace Temple. Fostul preşedinte american Bill Clinton, la a cărui învestire în 1993 a cântat Franklin, va fi printre cei care vor lua cuvântul la ceremonii. 

Franklin va fi înmormântată la cimitirul Woodlawn în Detroit, alături de tatăl, surorile, fratele şi nepotul său.

Aretha Franklin, născută în sudul oraşului Memphis, statul Tennessee, a fost strâns legată de mişcarea pentru drepturi civice, ea donând bani activiştilor americani. 

În 1990, ea a cântat, la o adunare în oraşul său, în onoarea eliberării lui Nelson Mandela în Africa de Sud. Urcând pe scenă, Mandela a povestit cât de mult a apreciat să poată asculta atunci când era bolnav "sunetul Detroitului". 

Aretha Franklin a cântat de asemenea la funeraliile lui Martin Luther King. La 40 de ani distanţă, ea a cântat şi la învestirea lui Barack Obama, primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.