Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana, adus în ţară, marţi după-amiază, cu o cursă specială a unei aeronave Tarom, a ajuns la Castelul Peleş, din Sinaia, la ora transmiterii acestei ştiri, urmând să fie depus în Holul de Onoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Castelul Peleş va fi oficiată o slujbă ortodoxă de către IPS Nifon, în prezenţa IPS Ioan Robu, iar în Sinaia vor suna clopotele tuturor bisericilor ortodoxe şi ale bisericii catolice din localitate.

La ora transmiterii acestei ştiri, pe străzile din Sinaia, unde plouă, sunt numeroşi localnici şi turişti care au salutat maşinile ce formau cortegiul funerar. Oamenii făceau cu mâna, fotografiau sau se închinau, lor răspunzându-le, din maşină, Principesa Margareta.

Accesul publicului pe domeniul Castelului Peleş nu este permis, aici fiind prezenţi doar reprezentanţi ai presei şi apropiaţi ai familiei regale.

Cortegiul funerar este aşteptat pe terasa Castelului Peleş de către Regimentul de Gardă Mihai Viteazul.

Miercuri, între orele 10.00 şi 18.00, sunt aşteptate oficialităţile care doresc să-i aducă un ultim omagiu reginei.

Miercuri seară, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus la Palatul Regal, din Bucureşti, şi va fi depus în Sala Tronului. Va avea loc o ceremonie privată, urmând să fie rostită şi o rugăciune catolică prezidată de IPS Ioan Robu, în prezenţa reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Române.

Începând de joi, timp de două zile, între orele 8.00 şi 22.00, accesul va fi liber pentru toţi cei care doresc să-i aducă reginei un ultim omagiu. Pentru cei care vor veni la Palatul Regal există însă şi condiţii, legate de ţinuta decentă, deţinerea unui act de identitate, dar şi de interdicţia de a face fotografii, de a pune flori direct la catafalcul reginei sau de a purta bagaje voluminoase.

Sâmbătă, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului, moment în care vor suna clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi şi de la Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”. 

Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. La 11.30 cortegiul mortuar va pleca din Piaţa Palatului şi va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf.

De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Slujba va fi oficiată de  IPS Calinic al Argeşului, în prezenţa IPS Ioan Robu.

Sunt aşteptaţi să participle la funeraliile Reginei Ana reprezentanţi ai caselor regale din Europa, presa spaniolă dând deja ca sigură prezenţa Reginei Sofia. Există şi voci conform cărora Casa Regală britanică ar putea fi reprezentată de Prinţul Charles. Lista oficială a membrilor caselor regale străine care vor veni în România va fi anunţată joi de Casa Regală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.