Alteţa Sa Regală Principesa Maria va depune, marţi, la ora 10.00, de Ziua Regalităţii, flori la bustul Regelui Mihai I, aflat în Piaţeta Regelui de pe...
Trenul Regal va face anul acesta călătoria simbolică de sărbătoarea naţională la 10 Mai şi va opri la Ploieşti, Buzău, Brăila şi Galaţi.
Domeniul regal de la Săvârşin se va redeschide publicului în 1 mai, ocazie cu care va fi inaugurată şi Casa Ceaiului, cea mai mare clădire din Satul Regal,...
Muzeul Naţional Brukenthal a fost invitat să participe cu două piese din colecţia Muzeului de Istorie Casa Altemberger la organizarea expoziţiei „Le...
Familia Regală a României anunţat că nu poate efectua călătoria tradiţională cu trenul regal, de 1 Decembrie, în oraşele ţării, în condiţiile actuale.
La aniversarea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I, Muzeul Naţional de Artă al României va deschide spre vizitare spaţiile istorice ale Palatului...
Sub auspiciile Familiei Regale a României, dirijorul Răzvan Apetrei va prezenta Concert Regal în seria Muzica Secolului XXI din cadrul Festivalului...
Casa de licitaţii Dominic Winter va scoate la vânzare pe 11 august o felie din tortul de nuntă al prinţului Charles cu Lady Diana - la 40 de ani de la...
Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi la poalele Muntelui Parnita, la 30 de kilometri nord de Atena, după ce 3.000 de hectare au fost devastate în...
Documentarul „Trenul regal” în regia baronului Johannes von Holzhausen va avea premiera oficială în România pe 27 august 2021.
Vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin vor putea vedea Atelierul Auto al Regelui Mihai, cu toate piesele, uneltele şi accesoriile lui originale, la sfârşitul...
Palatul Buckingham a refuzat să angajeze în posturi la birou sau în funcţii de rang înalt ”imigranţi de culoare sau străini” cel puţin până la...
Sala Tronului, Sufrageria Regală şi Scara Voievozilor vor fi redeschise şi vor putea fi vizitate, începând de sâmbătă, în programul obişnuit al Muzeului...
Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului, marţi, de Ziua Copilului, între orele 9.00 şi 18.00, anunţă pe Facebook familia regală a României.
Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului între 1 mai şi 1 octombrie 2021 şi va putea fi vizitat în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele...
Domeniul regal Săvârşin va fi deschis publicului din 1 mai, anunţă familia regală pe Facebook. Detalii privind vizitarea castelului şi a parcului vor fi...
Tenorul german Jonas Kaufmann, în vârstă de 51 de ani, care s-a întors în faţa publicului după luni de pauză la Teatrul Regal din Madrid, în compania...
Justiţia britanică a condamnat un angajat al Palatului Buckingham la opt luni de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de faptul că a furat din reşedinţa...
Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, primarul oraşului Sinaia Vlad Oprea şi Augustin Ioan, preşedinte al Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş, au semnat...
Spaţiile istorice ale fostului Palat Regal vor fi redeschise publicului de miercuri, a anunţat Muzeul Naţional de Artă al României.
Jean-Michel Jarre va cânta, în direct, duminică, "în avatar, ca în Matrix", într-un univers virtual în care i se pot alătura ''avatarurile spectatorilor,...
Teatrul Regal din Madrid va fi redeschis pe 1 iulie cu „La Traviata”, spectacol întrerupt în luna martie, când a fost închis din cauza crizei provocate de...
Arabia Saudită a desfiinţat pedeapsa cu moartea în cazul crimelor comise de minori, a anunţat un oficial saudit, la câteva zile după abolirea flagelării,...
Parlamentul belgian a acordat vineri Guvernului de centru-dreapta ”puteri speciale” - pe o perioadă de trei luni - destinate exclusiv luptei împotriva...
Cuplul Harry şi Meghan, care a renunţat la titlul regal, a fost susţinut în Belgia de prinţul Laurent, fratele regelui Philippe.