Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului, marţi, de Ziua Copilului, între orele 9.00 şi 18.00, anunţă pe Facebook familia regală a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vor putea fi vizitate Parcul Regal, Satul Regal, Muzeul Automobilului şi Magazinul de Suveniruri.

Satul regal cuprinde Muzeul Regal al Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, aflate şi ele în clădirea lord in 1940, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.

În afară de Casa Ceaiului, celelalte clădiri au fost restaurate, cu mijloace proprii, cu materiale şi cu meşteri locali, în anii 2011-2017. Construcţia lor datează probabil de la începutul anilor 1900, dar nu este exclus să fie cu câteva zeci de ani mai în vârstă.

Satul Regal şi Parcul Regal sunt deschise vizitărilor în grupuri ghidate.

Domeniul Regal continuă să fie deschis vizitatorilor în fiecare săptămână, vinerea, sâmbăta şi duminica, între orele 9.00 şi 18.00. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.