Procurorul Viorel Teliceanu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a afirmat că bărbatul în vârstă de 29 de ani care a ucis un bărbat...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, l-a numit joi pe Gholam-Hossein Mohseni Ejei, un procuror considerat un ”dur” al regimului şi un fost...
Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Parchetului European, a declarat într-un interviu acordat Risk & Compliance Journal al The Wall Street Journal că...
Procurorul Teodor Niţă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa susţine că, dacă România nu face ceva în privinţa legislaţiei de...
Candidaturile pentru funcţia de procuror european delegat în România pot fi depuse până în 27 iunie, iar dosarele vor fi analizate de Comisia de selecţie....
Procuratura din New York a anunţat marţi că a deschis o anchetă penală asupra Trump Organization, pe lângă cea civilă aflată în derulare, relatează NBC...
Procurorul Daniela Buruiană a fost desemnat membru în Eurojust - Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală. " Am ales un...
Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite, plasându-l pe judecătorul cu experienţă...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a transmis, joi, referitor la prezenţa unui procuror al instituţiei la cazul celor doi muncitori sechestraţi...
Procurorul general al statului New York, Letitia James, a transmis luni un avertisment ferm investitorilor şi membrilor industriei în legătură cu pericolele...
Procurorul general al statului New York, Letitia James, a dat marţi în judecată Amazon.com, în legătură cu gestionarea siguranţei muncii în timpul...
Procurorul general al PICCJ, Gabriela Scutea, a discutat cu o delegaţie a Ambasadei SUA despre combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate,...
Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că au fost selectaţi şase candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România, fiind vorba despre...
Un procuror din Craiova a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. El este acuzat că şi-a...
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis, miercuri, procurorului general cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele ales Joe Biden îl va nominaliza pe judecătorul federal Merrick Garland pentru funcţia de procuror general al Statelor Unite, cunoscut de către...
Stelian Ion, avizat favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru Ministerul Justiţiei, a declarat, chestionat dacă ia în calcul schimbarea...
Departamentul american al Justiţiei a dezvăluit că a numit un procuror special independent care să continue să ancheteze cu privire la gestionarea...
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a cerut miercuri procurorului general anchetarea tuturor declaraţiilor făcute de către conducerea PSD de la începutul...
Laura Codruţa Kӧvesi, procuror-şef european, a vorbit vineri, în cadrul forumului online Eurosfat, despre provocările create de pandemie asupra statului de...
Preşedintele american Donald Trump a cerut din nou, marţi, Curţii Supreme a Statelor Unite să blocheze o decizie a unei curţi inferioare care îi permite...
Colegiul Parchetului European (EPPO) a depus luni jurământul în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la Luxembourg.
Secretarul general al Casei Albe Mark Meadows pune la îndoială capacitatea directorului FBI Christopher Wray de a detecta eventuale fraude electorale în...
Confruntări între manifestanţi şi poliţie au avut loc miercuri, în faţa sediului Parlamentului bulgar, în timp ce deputaţi bulgari examinau o revizuire a...
O curte de apel a admis cererea preşedintelui Trump de amânare a accesului unui procuror din Manhattan la declaraţiile sale fiscale, în cadrul unei...