Preşedintele polonez Andrzej Duda a promulgat luni o lege de înfiinţare a unei Comisii de anchetă a ”influenţei ruse în Polonia”, o entitate catalogată drept ”anticonstituţională” şi ”stalinistă” de către opoziţie şi numeroşi jurişti, odată cu apropierea alegerilor legislative din toamnă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alcătuită din nouă membri - aleşi de către Camera inferioară a Parlamentului, dominată de tabăra naţionalist-populistă -, această Comisie va putea decide dacă lideri politici din ţară au sucombat sau nu influenţei ruse în perioada 2007-2022 şi va putea să-i sancţioneze - fără vreun control efectiv al justiţiei -, trag observatori un semnal de alarmă.

Persoanei stabilite ”vinovată” i se va putea interzice să deţină posturi publice cu acces la finanţele publice şi la informaţii clasificate - pe o perioadă de zece ani -, cu scopul de a o ”împiedica să acţioneze din nou sub influenţa rusă, în detrimentul intereselor republicii Polonia”, potrivit acestei legi.

Puterea susţine că o astfel de comisie este ”indispensabilă” în eliminarea influenţei ruse în Polonia, o aliată loială a Ucrainei, atacată de Rusia.

”Sper ca Parlamentul să aleagă în mod responsabil membrii Comisiei”, şi-a exprimat speranţa luni, într-o declaraţie televizată, Andrzej Duda.

El a anunţat că a promulgat această lege adoptată cu trei zile mai ânainte de către Parlament, controlat de către Partidul Lege şi Justiţie (PiS, populişti) şi aliaţii acestuia.

Preşedintele polonez, care provine din rândul PiS, a anunţat că va trimite - postfactum - legea la Tribunalul Constituţional, o procedură care nu împiedică intrarea legii în vigoare.

Potrivit criticilor acestui text, înfiinţarea acestei Comisii încalcă principiile constituţionale ale separării puterilor politică şi judiciară, iar acest organ îşi adjudecă puterile unui procuror şi unui judecător în acelaşi timp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.