Ungaria va cere Uniunii Europene prelungirea cu un an a unei scutiri de la sancţiunile împotriva Rusiei, care să permită rafinăriei Slovnaft, parte a...
Bursele europene au închis luni uşor în scădere, investitorii analizând date economice slabe, după o săptămână cu evoluţie negativă, în timp ce...
Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), reuniţi miercuri la Bruxelles, au adoptat al 11-lea pachet de sancţiuni şi noi măsuri...
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, efectuează o vizită în Franţa, în cadrul căreia urmează să fie primit de preşedintele...
Pakistanul a plătit pentru primul său import de la guvern la guvern de ţiţei rusesc la preţ redus în moneda chineză, a declarat luni ministrul Petrolului...
Livrările de petrol Urals ale Rusiei către Uniunea Europeană (UE) prin conducta sudică Drujba vor creşte în iunie cu 16% faţă de luna mai, deoarece...
Rusia a înregistrat un uşor excedent bugetar în mai, care a permis o reducere a deficitului bugetar în primele cinci luni ale anului, la 3.410 miliarde de...
Statele Unite au convenit luni cu India o foaie de drum a unei cooperări militaro-industriale, în contextul în care New Delhi vrea să-şi reducă dependenţa...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că reducerile producţiei de petrol sunt necesare pentru a menţine un anumit nivel al preţurilor,...
Exporturile de petrol ale Rusiei au crescut la cel mai ridicat nivel de când trupele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina, în urmă cu mai bine de un an,...
Banca centrală a Rusiei a estimat joi că preţul petrolului emblematic al ţării, Urals, va fi în medie de 55 de dolari pe baril în 2023-2025 şi că preţul...
Rusia urmează să crească luna aceasta exporturile maritime de petrol din porturile sale vestice la un nivel maxim al ultimilor patru ani, pentru a satisface...
Şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, anunţă că oamenii săi, care luptă la Bahmut, în estul Ucrainei, nu au muniţie şi avertizează...
Grupul petrolier ungar MOL se aşteaptă să poată alege între ţiţeiul rusesc sau din alte surse pentru rafinăriile sale până în 2026, a declarat pentru...
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, într-un depozit de petrol, la Sevastopol, portul de ataş al Flotei ruse la Marea Neagră, însă nu s-a soldat cu...
Viceprimul rus Alexander Novak a declarat joi că grupul OPEC+, al celor mai mari producători de petrol, nu consideră că este nevoie de reduceri suplimentare...
Kazahstanul a intensificat exporturile de petrol care ocolesc Rusia, în primul trimestru al anului 2023, încercând să-şi reducă dependenţa de vastul său...
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care se află într-un turneu în America Latină, a îndemnat în Venezuela, unde a fost primit de către Nicolas...
Câştigătorul clar în cursa pentru înlocuirea petrolului rusesc la rafinăriile din Europa este ţiţeiul norvegian Johan Sverdrup, potrivit datelor Refinitiv...
Trezoreria Statelor Unite a publicat luni un avertisment adresat companiilor americane cu privire la posibila ocolire a plafonului preţului petrolului rusesc...
Ucraina vrea să aibă o ”relaţie mai puternică şi mai strânsă” cu India, anunţă miercuri Ministerul indian de Externe, în urma unei vizite a...
Fregata rusă ”Admiral Gorşkov” şi petrolierul ”Kama” s-au reaprovizionat cu carburant în portul Jeddah, în Arabia Saudită, după care au părăsit...
Importurile record de ţiţei din Rusia în perioada fiscală 2022-23 au ajutat rafinăriile din India să stimuleze exporturile de motorină şi combustibil...
Cel mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft, şi cel mai mare rafinător din India, Indian Oil Corp, au convenit să folosească preţul de referinţă...
Rusia şi-a redirecţionat cu succes toate exporturile de ţiţei afectate de sancţiunile occidentale asupra Ucrainei către ţări ”prietenoase”, a declarat...