Ucraina vrea să aibă o ”relaţie mai puternică şi mai strânsă” cu India, anunţă miercuri Ministerul indian de Externe, în urma unei vizite a adjunctului ministrului ucrainean de Externe Emine Djaparova la New Delhi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţi ai celor două ţări au participat astfel la prima întâlnire de după invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022.

Emine Djaparova ”a pus accentul asupra dorinţei Ucrainei de a construi o relaţie mai puternică şi mai strânsă cu India”, anunţă într-un comunicat Ministerul indian de externe.

Diplomata ucraineancă s-a întâlnit cu oficiali de la Ministerul indian de Externe şi au discutat despre probleme mondiale de interes reciproc, economie, apărare şi ajutor umanitar, precizează diplomaţia indiană.

În cadrul întâlnirilor sale, Emine Djaparova a cerut medicamente şi material medical pentru ţara sa aflată în război cu Rusia - o veche aliată a Indiei.

Ea a remis o scrisoare a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, adresată premierului indian Narendra Modi, precizează ministerul indian.

Djaparova a declarat marţi, la New Delhi, la un grup de reflecţie, că India ”ar putea juca un rol mai important” în ajutarea opririi Războiului din Ucraina.

”Salutăm orice efort care viează soluţionatrea conflictului”, a subliniatv ea.

Ea a anunţat că consilierul indian în probleme de securitate naţională Ajit Doval este binevenit la Kiev, în cazul în care doreşte să efectueze o vizită în Ucraina.

”Fie ca Ucraina să fie vizibilă în India (...), fie ca Ucraina să-şi spună propria poveste”, a pledat ea şi a îndemnat India să profite de preşedinţia G20 pentru a atrage atenţia asupra războiului din ţara sa.

Relaţiile în domeniul securităţii foarte vechi ale Indiei cu Rusia au plasat New Delhi într-o poziţie diplomatică delicată.

India a îndemnat la încheierea ostilităţilor în Ucraina şi nu a condamnat niciodată invazia rusă.

Narendra Modi i-a transmis anul trecut lui Vladimir Putin că ”nu e vreme de război”, o declaraţie percepută drept o mustrare.

India, care importă o mare parte a materialului său militar din Rusia - de care este dependentă - este nevoită să facă echilibristică, în contextul în care cooperarea sa în domeniul securităţii cu anumite ţări din Occident creşte.

Gigantul asiatic beneficiază de importuri de ţiţei brut rusesc la preţ mic şi se opune presiunilor Occidentului de a izola Moscova.

New Delhi a ales, din contră, să-şi consolideze relaţiile comerciale cu Moscova, care prezintă avantajul unei moderări a inflaţiei şi economisirii banilor publici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.