Premierul indian Narendra Modi înfruntă miercuri un test electoral important, în Karnataka - singurul stat din sudul Indiei în care partidul său naţionalist...
India urmează să devină cea mai populată ţară din lume - la mijlocul anului 2023 - şi să depăşească China cu aproape trei milioane de locuitori,...
Ucraina vrea să aibă o ”relaţie mai puternică şi mai strânsă” cu India, anunţă miercuri Ministerul indian de Externe, în urma unei vizite a...
Premierul italian Giorgia Meloni şi-a exprimat speranţa ca India să se folosească de preşedinţia G20 pentru a ajuta la negocierea sfârşitului Războiului...
Cancelarul german Olaf Scholz a sosit sâmbătă în India, într-o vizită de două zile, în vederea unei consolidări a schimburilor comerciale între cele...
Oficiali din domeniul fiscal au examinat telefoane mobile şi laptopuri folosite de unii angajaţi editoriali şi administrativi ai biroului BBC din India, au...
Cel puţin 32 de persoane au murit în India, în surparea unui pod suspendat, în statul Gujarat (vest), relatează BBC News.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat vineri pe premierul indian Narendra Modi, în Uzbaekistan, la un summit al Orgabizaţiei Cooperării de la Shjangha...
Două miliarde de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate de guvernul indian cetăţenilor, dozele de rapel fiind în curs de administrare pentru...
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită, marţi, în Tadjikistan, o fostă repubclică sovietică şi un aliat din Asia Centrală, prima...
Grupurile extremiste hinduse cer restricţii privind purtarea hijab-ului în sălile de clasă din mai multe state indiene, după ce o instanţă a hotărât...
India urmează să lanseze - la 3 ianuarie - vaccinarea minorilor în vârstă de peste 15 ani, în lupta împotriva variantei omicron a SARS-CoV-2, a anunţat de...
Contul de Twitter al premierului indian Narendra Modi a fost piratat pentru scurt timp, pe pagina oficialului postându-se un mesaj fals despre Bitcoin şi un link.
India şi-a stabilit ca obiectiv să atingă neutralitatea carbonului în 2070, a anunţat la COP26, la Glasgow, premierul indian narendra Modi, relatează Belga.
Premierul indian Narendra Modi l-a invitat sâmbătă pe Papa Francisc să efectueze o vizită în India, un gest amical faţă de liderul celor 1,3 miliarde de...
Papa Francisc îi îndeamnă pe liderii lumii care se reunesc în cadrul COP26, summitul ONU privind modificările climartice ce începe duminică la Glasgow, să...
India a administrat joi doza de vaccin împotriva covid-19 cu numărul un miliard, a anunţat Ministerul Sănătăţii, la şase luni după un val devastator de...
Regina Elizabeth a II-a i-a atacat, într-o conversaţie prvată, în marja unui discurs în Parlamentul Ţării Galilor - crezând că microfonul său era...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat marţi la telefon cu premierul indian Narendra Modi, în toiul crizei submarinelor australiene, şi şi-au...
Afganistanul va deveni un ”stat paria”, dacă talibanii vor prelua puterea prin forţă şi vor ”comite atrocităţi împotriva propriului lor popor”, a...
Secretarul de Stat american Antony Blinken s-a întâlnit miercuri cu un reprezentant al lui Dalai Lama, în cadrul unei vizite în India, o întâlnire care...
Autorităţile fiscale indiene au făcut percheziţii la un important ziar şi un post de televiziune care au criticat modul în care guvernul lui Narendra Modi a...
O descărcare electrică a lovit şi ucis 16 persoane care îşi făceau selfieuri în ploaie, în vârful unui turn al fortului Ambser, o atracţie turistică la...
În total 22 de membri ai forţelor de securitate indiene au fost ucişi, iar alţi 30 au fost răniţi într-un atac armat al unor rebeli maoişti, într-un stat...
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a mulţumit ruşilor pentru că au validat larg o reformă care-l autorizează să rămână la putere până în 2036, un...