Preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat vineri pe premierul indian Narendra Modi, în Uzbaekistan, la un summit al Orgabizaţiei Cooperării de la Shjangha (OCS), că doreşte ”să termine cât mai repede posibil” Războiul rus din Ucraina şi că înţelege ”îngrijorările” Indiei în acest sens, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Excelenţă, ştiiu că nu este timpul de război”, i-a spus Narendra Modi lui Vladimir Putin la Samarkand, în marja summitului OCS, potrivit unor imagini televizate.

Aceasta este prima lor întâlnire tête-à-tête de la invazia Ucrainei de către forţele ruse.

Însă Narendra Modi a subliniat importanţa ”democraţiei, diplomaţiei şi a dialogului”, iar cei doi lideri au discutat despre ”felul în care să se înainteze pe calea păcii”, potrivit premierului indian.

India s-a abţinut să condamne în mod explicit invazia rusă a Ucrainei, care a condus la o creştere vertiginoasă a preţului petrolului şi altor produse de bază.

New Delhi consideră Moscova un ”pilon esenţial” al politicii extrne indiene, din cauza ”parteneriatului strategic” în securitatea sa naţională.

Liderul indian face aceste declaraţii la o zi după ce Vladimir Putin a recunoscut că China, principalul aliat al Rusiei, are ”îngrijorări” cu privire la Războiul rus din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.