Prinţul Harry: Chiar nu a existat altă opţiune. Vreau să clarific că nu fugim
Prinţul Harry a declarat, la prima apariţie publică de când a anunţat că renunţă la rolul din cadrul familiei regale britanice, că aceasta a fost singura...
Prinţul Harry a declarat, la prima apariţie publică de când a anunţat că renunţă la rolul din cadrul familiei regale britanice, că aceasta a fost singura...
Prinţul Harry prezidează joi, la Londra, tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială a Ligii de rugby, prima sa apariţie publică la o săptămână după...
Prinţii William şi Harry au publicat luni un comunicat prin care denunţă "o falsă poveste" vehiculată în presă despre relaţia lor.
Familia Regală a României a transmis un mesaj de condoleanţe după aflarea veştii cu privire la decesul jurnalistei Cristina Ţopescu.
Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală, scrie BBC.
Prinţul Harry şi Meghan Markle au anunţat că renunţă la statutul pe care îl au în cadrul familiei regale, urmând să-şi stabilească un alt rol şi...
O dublă lansare de carte şi un concert de gală la Ateneul Român sunt cele două evenimente publice care vor fi organizate, pe 17 şi 18 ianuarie, de Casa...
Ducii de Cambridge şi ducii de Sussex au lansat felicitările pentru Crăciunul de anul acesta.
Regina Elizabeth II, alături de prinţul Charles, fiul, prinţul William, nepotul, şi prinţul George, strănepotul, au fost fotografiaţi preparând...
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se vor afla la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, alături de ASR...
Marea actriţă Tamara Buciuceanu este una dintre figurile emblematice ale teatrului şi filmului românesc din ultimii 70 de ani, este mesajul transmis de...
Sicriul reginei-mamă Elena a României va fi adus în ţară pe 18 octombrie, la ora 12.00, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 12.00 va fi oficiată slujba de...
Prinţul Harry al Marii Britanii a împlinit 35 de ani duminică iar familia regală i-a transmis felicitări pe reţelele de socializare.
Rămăşiţele pământeşti ale reginei Elena vor fi aduse la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, a decis Custodele Coroanei...
Archie Harrison Mountbatten-Windsor, fiul prinţului Harry, va fi botezat sâmbătă, la castelul Windsor, numele naşilor nu vor fi dezvăluite, iar regina...
Ducele şi ducesa de Cambridge şi ducele şi ducesa de Sussex s-au alăturat reginei şi membrilor familiei regale la slujba de la biserica St. Mary Magdalene...
Tatăl lui Meghan Markle a lansat luni un apel la reconciliere cu fiica sa, cu care nu a mai vorbit de la nunta cu prinţul Harry, în luna mai, scrie AFP.
Membrii familiei regale britanice au făcut publice fotografiile pe care le vor trimite drept felicitări de Crăciun, inclusiv o nouă fotografie de nuntă a...
Samantha Cohen, consiliera personală a lui Meghan Markle, va renunţa la postul său după ce ducesa de Sussex va naşte în primăvara anului viitor.
Trenul regal, folosit în prezent de către familia regală a României, a fost inaugurat în anul 1928 şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru regele...
Majestatea Sa Margareta şi principele Radu, alături de ceilalţi membri ai familiei regale, vor participa pe 1 Decembrie, la ora 10.00, la un Te Deum oficiat la...
Uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi ”nu va rămâne fără un răspuns american”, a avertizat marţi vicepreşedintele american Mike Pence,...
Liv Tyler, Demi Moore, Kate Moss şi Naomi Campbell se numără printre vedetele care au fost prezente, vineri, la nunta prinţesei Eugenie a Marii Britanii, care...
Regina Elizabeth II, ducesele de Cornwall, Cambridge şi Sussex se numără printre cele mai bine îmbrăcate personalităţi din Marea Britanie, potrivit listei...
Prinţul Harry al Marii Britanii şi fosta actriţă americană Meghan Markle se căsătoresc sâmbătă, la Windsor. Ceremonia, despre care ei au spus că nu va...