Rezultatele 126 - 144 din 144 pentru "economice"
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat vineri după-amiază că nu s-a discutat la întâlnirea de la Berlin a liderilor europeni cu preşedintele...
Liderii europeni se vor întruni vineri la Berlin pentru a discuta cu preşedintele american Barack Obama despre o posibilă extindere a sancţiunilor economice...
Un verdict în cazul dosarului Casei Nanu Muscel va fi dat la finalul acestei luni, a declarat pentru Agenţia de presă News.ro rectorul Academiei de Studii...
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au aprobat marţi implementarea unor noi sancţiuni economice împotriva oficialilor din peninsula Crimeea, care a...
Arhitectul Adrian Crăciunescu, coordonatorul activităţii de realizare a tezelor Codului Patrimoniului, şi secretarul de stat Oana Bogdan au afirmat, la...
Un austriac de 56 de ani căutat în ţara sa pentru fraude economice prin care ar fi obţinut ilegal sume între 5.000 şi 300.000 de euro, de la mai multe...
Preşedintele Barack Obama a declarat luni că i-a explicat clar liderului Vladimir Putin că sancţiunile economice internaţionale împotriva Rusiei vor fi...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan, că Moscova va ridica...
Premierul Theresa May a declarat joi că vrea să menţină relaţii economice strânse cu Franţa, în pofida deciziei britanicilor de a părăsi Uniunea...
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a întâlnit sâmbătă cu premierul Greciei, Alexis Tsipras, în marja summitului NATO de la Varşovia, pentru a...
Uniunea Europeană a decis vineri să extindă cu jumătate de an sancţiunile economice impuse Rusiei, care vor expira la 31 ianuarie 2017. Decizia este una...
Stelian Muscalu, realizatorul emisiunii ”Business Club” de la Digi 24, a declarat pentru News.ro că va conduce şi programul ”Jurnal economic”, difuzat...
Poliţiştii din Olt au făcut, marţi, cinci percheziţii la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de...
Poliţiştii au constatat, în perioada 27 mai - 2 iunie, 56 de infracţiuni economice, de comiterea cărora sunt suspectate 61 de persoane, dintre care 34 au...
Lipsa politicilor economice reprezintă o carenţă fundamentală a statului, care nu reuşeşte de mulţi ani să-şi administreze serviciile publice, precum...
Unsprezece persoane au murit din cauza degradării condiţiilor de trai în sud-vestul Japoniei, după seria de cutremure care s-au soldat cu 48 de morţi, au...
Executivul de la Beijing a implementat sancţiunile economice împotriva Coreei de Nord, care au fost votate la începutul lunii martie de Consiliul de Securitate...
Administratorul unei firme din Oradea, cetăţean ungar, este cercetat sub control judiciar pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi transmitere fictivă a...
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a cerut vineri Statelor Unite şi blocului comunitar să menţină sancţiunile economice împotriva Rusiei până...