Ministrul Educaţiei Naţionale Ligia Deca a declarat luni, la prezentarea legii învăţământului universitar, că nu se va mai putea renunţa unilateral la...
Scriitorul Radu Paraschivescu crede că politicienii îşi doresc doctorate pentru a avea acces ”pe anumite culoare de influenţă, de putere”. Cât despre...
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr, a afirmat, referindu-se la scandalul tezelor de doctorat plagiate, că a fost o...
USR, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuţ Moşteanu a anunţat, marţi, că a propus şi a reuşit să retrimită la comisie proiectul de lege care a...
Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” a publicat, joi, lista diplomelor de doctor eliberate de instituţie până în 3 ianuarie. Potrivit documentelor,...
Ministerul Educaţiei a anunţat, joi că a emis toate ordinele de ministru privind funcţionarea şcolilor doctorale în urma finalizării evaluării, cu...
Senatoarea USR Silvia Dinică a depus o iniţiativă legislativă care vizează îmbunătăţirea transparenţei în universităţile din România, atât în ceea...
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că nu există doctorate plagiate sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie (ÎPS), iar din tezele de doctorat...
Decanul Facultăţii de Ştiinte Politice de la Universitatea Bucureşti, Cristian Preda, a declarat la Prima Tv că doctoratul nu reprezintă un permis de...
După ce a preluat mandatul de ministru al Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat că a propus înfiinţarea Registrului unic naţional integrat al diplomelor...
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că, după retragerea acreditării Şcolii Doctorale de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din...
Deciziile luate de Academia de Poliţie privind cazurie de plagiat vor fi reanalizate, întrucât, prin modul în care s-a acţionat, parecă s-a urmărit să nu...
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, vineri că a iniţiat modificarea ordinului de ministru pentru ca toţi cei peste 500 de angajaţi care deţin...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis, vineri, că, în aproape şase luni, au fost evaluate şi s-au emis puncte de vedere pentru numai 6 lucrări de...
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că prima comunicare referitoare la stadiul verificărilor lucrărilor de doctorat eleborate la Academia de...
Scriitorul Gabriel Liiceanu a afirmat duminică, la lansarea cărţii Emiliei Şercan „Fabrica de doctorate”, că Gabriel Oprea a fost punctul de împlinire...
Jurnalista Emilia Şercan a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, "Fabrica de doctorate”, că a relatat mărturii despre încercările de "intimidare,...
Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor Universitare (CNADTCU) şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) nu vor mai evalua şcolile...
Ministrul propus al Sănătăţii, Florian Bodog, căruia Ministerul Educaţiei i-a retras în toamnă dreptul de a conduce doctorate pentru că nu îndeplineşte...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt acordate sporuri de 15% pentru bugetarii care au titlul de doctor, după ce Curtea Constituţională...
Peste 340 de persoane au obţinut titlul de doctor în Drept la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", iar alte 278 de persoane au doctorate în domeniul...
Ministerul Educaţiei a publicat, duminică, proiectul de metodologie privind acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale, document supus dezbateri...
Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că grupul parlamentar PNL din Senat a depus o contestaţie la Curtea...
Vicepremierul Costin Borc spune că "drama" în România este că în momentul în care vrei să ai un doctorat te gândeşti că îţi este ruşine să fii în...
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la deschiderea Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, că verdictele de plagiat date recent...