Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că nu există doctorate plagiate sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie (ÎPS), iar din tezele de doctorat invalidate de către CNATDCU nu toate au decizii definitive. "(...) din anul 2016 şi până în prezent, ÎPS Teodosie, ca îndrumător, a avut invalidate un număr de opt teze de doctorat, conform deciziei întâi a CNATDCU, adică nu sunt invalidate definitiv", arată sursa citată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Arhiepiscopia Tomisului a reacţionat marţi, printr-un comunicat de presă, la acuzaţiile aduse Şcolii Doctorale de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius. 
 
"Conducătorii de doctorat nu au studenţi-doctoranzi peste limita legală. Conform articolului 19 din Regulamentul instituţional de organizare a studiilor doctorale în cadrul Universităţii «Un conducător de doctorat poate îndruma la UOC maximum 20 doctoranzi, indiferent de stadiul în care se află studenţii-doctoranzi». Actualmente, ÎPS Teodosie are 17 doctoranzi, iar ceilalţi profesori nu depăşesc limita de 20 de doctoranzi, cum eronat a fost prezentat public”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului. 
 
Sursa citată a menţionat că ÎPS Teodosie a avut invalidate opt teze de doctorat de către CNATDCU, dar nu toate deciziile sunt definitive.
 
"Referitor la invalidările prezentate public, din anul 2016 şi până în prezent, ÎPS Teodosie, ca îndrumător, a avut invalidate un număr de opt teze de doctorat, conform deciziei întâi a CNATDCU, adică nu sunt invalidate definitiv. În această fază, CNATDCU propune diferite modificări necesare tezelor, după care tezele sunt reanalizate. Din cele opt teze, două au fost deja confirmate pozitiv şi doctoranzii au primit titlul de doctor, cinci sunt în curs de modificare, urmând a fi reanalizate şi doar una a fost invalidată definitiv, CNATDCU considerând că teza nu a fost modificată corespunzător”, a explicat Arhiepiscopia Tomisului. 
 
Aceasta a menţionat că nu există doctorate plagiate sub îndrumarea ÎPS Teodosie. 
 
"Softul antiplagiat determină ce procent dintr-o teză constituie similitudine, iar ghidul de interpretare menţionează că suspiciunea de plagiat începe de la un procent de 5% din teză. În cazul tezelor coordonate de către ÎPS Teodosie, nici una dintre teze nu a depăşit procentul de 5%, altfel n-ar fi putut pleca către CNATDCU. În concluzie, nu există nouă doctorate plagiate, sub îndrumarea IPS Teodosie, cum iarăşi eronat s-a afirmat public”, a mai transmis Arhiepiscopia Tomisului. 
 
Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a hotărât, marţi, înfiinţarea unei comisii de analiză pentru verificarea activităţii Şcolii Doctorale de Teologie. Decizia a fost luată după ce în răspunsul dat Arhiepiscopiei Tomisului de către Patriarhie privind înfiinţarea Mitropoliei este amintită problema calităţii tezelor doctorale de aici, printre neregulile semnalate aflându-se teze plagiate sau teze conduse de profesori care nu legătură cu disciplina pe care o predau.
 
"În cadrul şedinţei Consilului de Administraţie desfăşurată astăzi, 25.05.2021, a fost discutată şi situaţia semnalată de către presă cu privire la activitatea Şcolii Doctorale de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Consiliul de Administraţie a hotărât înfiinţarea unei comisii de analiză, la nivel de universitate, cu scopul examinării cu celeritate a acestei situaţii”, a transmis Universitatea Ovidius. 
 
În răspunsul transmis de către Patriarhie la solicitarea Arhiepiscopului Tomisului de înfiinţare a Mitropoliei Tomisului şi publicat de G4Media se precizează şi faptul că raportul de activitate a Comisie de Teologie din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021 a evidenţiat cele mai mari probleme din punct de vedere al calităţii tezelor doctorale şi al onestităţii ştiinţifice se regăsesc la Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă cadrul Universităţii Ovidius Constanţa. Astfel, printre problemele semnalate se numără teze plagiate, teze conduse de profesori care nu legătură cu disciplina pe care o predau şi pentru care nu au expertiză academică, deficienţe de redactare a textului, incompleta şi viciata folosire a bibliografiei, reluarea unor teme care au fost deja cercetate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.