Directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, a declarat joi că proiectul privind retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare de la...
Compania Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat joi seara că Unitatea 1 va fi resincronizată...
Femeia din Cernavodă care şi-a înjunghiat concubinul la începutul acestei săptămâni, punându-i viaţa în pericol a fost arestată preventiv pentru 20 de...
Statul român trebuie să finalizeze în acest an negocierile cu China General Nuclear Power Corporation pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare 3 şi 4 la...
O femeie în vârstă de 41 de ani, din Cernavodă, a fost reţinută, marţi, pentru 24 de ore, fiind acuzată că şi-a înjunghiat concubinul cu un cuţit,...
Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat, joi, că în 2 mai, la ora 01:00, unitatea 1 va fi...
Conducerea Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), compania care administrează cele două reactoare nucleare din Cernavodă, a acceptat solicitatea Guvernului de...
Noua conducere a Ministerului Energiei şi reprezentanţii companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit asumarea unui calendar de acţiuni...
Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care administrează centrala nucleară din CErnavodă, a anunţat că a decis deconectarea de la...
Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă, care a fost deconectat vineri dimineaţă de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei avarii a unei linii...
Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost deconectat de la Sistemul Energetic Naţional, vineri, la ora ora 08:25, în mod controlat, din cauza unei...
Producătorul de energie Nuclearelectrica, care administrează cele două reactoare de la Cernavodă, a încheiat un contract în valoare de 31,3 milioane lei...
Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care administrează centrala nucleară din Cernavodă, va organiza o nouă licitaţie pentru...
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 10% din producţia de electricitate a României, va fi reconectat sâmbătă dimineaţă...
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 10% din producţia de electricitate a României, a fost deconectată marţi, la ora 15:37,...
Fabrica de Combustibil Nuclear Pitesti, sucursală a producătorului de energie Nuclearelectrica, a fabricat în total 160.000 de fascicule de uraniu pentru cele...
România a investit deja peste un miliard de euro în infrastructura şi necesarul tehnologic dedicat reactoarele 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, precizează...
Conducerea producătorului de energie Nuclearelectrica este încrezătoare că negocierile cu investitorii chinezi, pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la...
Preşedintele Klaus Iohannis a spus că investiţiile în reactoarele III şi IV de la Centrala de la Cernavodă sunt de importanţă naţională, această...
Negocierile dintre statul român şi compania China General Nuclear Power Corporation privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă vor continua...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în timpul unei vizite la centrala nucleară de la Cernavodă, că ”este un atu important” faptul că...
Preşedintele Klaus Iohannis va merge, marţi, într-o vizită la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la deschiderea...
Peste 150 de angajaţi de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) participă, de marţi până joi, la exerciţiului Valahia, care prevede...
Un agent din cadrul Poliţiei Transporturi Cernavodă, judeţul Constanţa, a fost găsit mort, duminică dimineaţă, în sediul Postului de Poliţie, după ce...
Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară de la Cernavodă, a avut pierderi de 37,8 milioane lei în primul semestru al acestui...