Arbitri români care ar fi fost prezentaţi ca turci, sloveni sau bulgari au condus meciurile unor echipe din Liga I aflate în stagii de pregătire în Cipru şi Turcia. Aceşti arbitri ar fi încercat să influenţeze rezultatul partidelor pentru mafia pariurilor, informează gsp.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, trei arbitri activi şi unul retras, toţi din România, au luat decizii inexplicabile în meciurile pe care le-au condus.

Cristian Catană, secretarul AJF Dâmboviţa, arbitru în Liga a III-a, a condus meciul Astra - Pogon Szczecin, scor 1-3, fiind prezentat de organizatorul amicalului drept bulgar. Centralul a dictat două penaltiuri, câte unul pentru fiecare echipă, ambele ratate intenţionat. La penaltiul petru Astra, uşor acordat, Săpunaru trimis balonul uşor la portar, dar arbitrul a cerut repetarea loviturii. Daniel Niculae a şutat intenţionat pe lângă poartă, lăsând impresia că nu vrea să se implice în trucarea rezultatului. Şi polonezii au ratat intenţionat lovitura de la 11 metri primită.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

"Din moment ce jucătorii mei refuză să marcheze din penalti, vă daţi seama. La fel şi jucătorii adverşi. Prima repriză a ţinut 52 de minute, mă plictisisem. I-am tot spus că s-a terminat. A dat penalti după o fază în careu la noi, au dat pe lângă poartă. A râs şi antrenorul lor. A fost mizerabil! Sunt mizerii care se întâmplă", a declarat, joi, antrenorul Marius Şumudică, pentru Digi Sport.

Arbitrul Dan Petre şi asistenţii Laurenţiu Nicolae şi Cristian Grigoraşcu, ultimul retras din activitate, ar fi condus ca "brigadă slovenă" meciul amical CFR Cluj - FC Ufa. Arbitrul a dictat uşor un penalti pentru CFR în prelungirile primei reprize. Pentru că jucătorul clujenilor a ratat, arbitrul a cerut repetarea loviturii, iar CFR a deschis scorul.

"Sunt uimit. Ştiam că am fost arbitraţi de sloveni la primul meci şi bulgari la al doilea meci. Credeam că le ştiu pe toate în fotbal, dar se pare că nu. Noi n-am ieşit de pe teren la niciun meci. La meciul cu Ufa, am avut un penalti pe care l-am ratat şi arbitrul a acordat repetare. La al doilea meci, am avut iar un penalti pe care l-am ratat. Meciurile au fost bune, intense. Meciurile au fost organizate de un agent de meciuri cu care lucrăm de mulţi ani şi n-am mai avut probleme până acum. În timpul meciului, când eram nemulţumiţi de arbitraj, culmea e că noi încercam să vorbim cu arbitrii în engleză, credeam că sunt străini", a declarat preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan. la Dolce Sport.

Cele două meciuri amicale au avut loc în Cipru, dar Dan Petre ar fi arbitrat şi o partidă în Turcia, în care FC Botoşani a câştigat cu 3-0 în faţa echipei Amkar Perm. Primele goluri au fost marcate din penalti. Al doilea a fost dictat în minutul 45+6. Vaşvari a ratat, dar centrul a decis repetarea loviturii şi Harghelegiu a marcat. Grigoraşcu ar fi fost unul dintre asistenţi la această partidă, dar brigada a fost prezentată ca fiind din Turcia.

CCA susţine că investighează aceste cazuri. "Ştim despre subiect şi facem propria cercetare. În momentul în care lucrurile se confirmă, vom discuta situaţia în Comisia Centrală şi vom lua decizia care se impune", a comentat Alexandru Deaconu, vicepreşedintele CCA, potrivit gsp.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.