Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat, a explicat că, în cadrul intervenţiei de la Crevedia de săptămâna trecută, acţiunea pompierilor a avut la bază „o abordare defensivă”, al cărei scop a fost acela de a răci cisternele din zonă şi de a preveni extinderea focului”. El a explicat că intervenţia a fost organizată pe două zone principale, cu doi comandanţi ai intervenţiei şi în condiţiile în care niciunul dintre aceştia nu avea posibilitatea de a vedea, concret, ce se întâmplă în zona de intervenţie, din cauza suprafeţei mari şi a fumului dens. „Nu a venit doctorul Arafat, cum am auzit, care este medic, civil, şi a dat dispoziţii cum să stingă incendiul”, a afirmat Arafat.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.