Canadianul Milos Raonic, locul 17 ATP şi cap de serie numărul 16, l-a învins, joi, cu scorul de 6-7 (4), 7-6 (6), 7-6 (11), 7-6 (5), pe elveţianul Stan Wawrinka, locul 59 ATP, în turul al doilea al Australian Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Wawrinka a avut 5-3 în setul al patrulea, dar nu a putut să închidă setul. Raonic a revenit şi a câştigat după patru ore de joc.

Canadianul îl va întâlni în turul al treilea pe învingătorul din meciul dintre francezul Pierre-Hugues Herbert, locul 55 ATP, şi sud-coreeanul Hyeon Chung, locul 25 ATP şi cap de serie numărul 24.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pe Rod Laver Arena urmează meciul pe care Simona Halep, locul I WTA, îl va disputa cu americanca Sofia Kenin, locul 37 WTA, în turul al doilea al competiţiei feminine de simplu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.