Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că, în decursul timpului, n-a schimbat nicio propoziţie cu deputatul USR Oana Ţoiu, dar îi dă credit pentru funcţia de ministru de Externe. ”Eu mă bucur când vin oameni care n-au fost crescuţi în pepiniera Ministerului de Externe. Că dacă e să fiu foarte direct, poate ministerul cel mai puţin reformat în această perioadă de 30 şi ceva de ani e Ministerul de Externe”, a spus Kelemen Hunor, la Prima TV. Totodată, liderul UDMR a susţinut că fostul şef al diplomaţiei, Emil Hurezeanu, nu a fost o dezamăgire ca ministru. ”Deloc. El este un diplomat bun, poate pentru alte vremuri era chiar ok, dar a stat foarte puţin, nici nu a reuşit să demonstreze”, a explicat Hunor.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă deputatul USR Oana Ţoiu e cea mai bună soluţie pentru a conduce Ministerul de Externe.
”Nu o cunosc, scuzaţi-mă! Ne salutăm pe holurile Parlamentului. În viaţa mea n-am vorbit o propoziţie cu doamna Ţoiu. Ar fi, din partea mea, ipocrit să spun că doamna Ţoiu e cum e. Deci eu îi dau credit doamnei Ţoiu. E o femeie foarte dinamică, o persoană care doreşte să facă, nu are experienţa diplomatică, dar are un credit din partea mea, absolut. Eu mă bucur când vin oameni care n-au fost crescuţi în pepiniera Ministerului de Externe. Că dacă e să fiu foarte direct, poate ministerul cel mai puţin reformat în această perioadă de 30 şi ceva de ani e Ministerul de Externe. Din cauza caracterului, fiindcă totuşi acolo e nevoie de o altă pregătire, dar în funcţia de ministru poţi să aduci oameni politici care n-au o experienţă neapărat diplomatică. Deci, din punctul meu de vedere, are credit”, a spus Kelemen Hunor, la Prima TV.
De asemenea, liderul UDMR a mai fost întrebat dacă fostul ministru de Externe Emil Hurezeanu a fost o dezamăgire.
”Nu, nu, deloc. El este un diplomat bun, poate pentru alte vremuri era chiar ok, dar a stat foarte puţin, nici nu a reuşit să demonstreze. Şase luni de zile, cât a stat acel guvern, din care făcea parte şi Emil Hurezeanu, totuşi e o perioadă foarte scurtă. Dar nu a fost o dezamăgire pentru mine. Eu îl ştiu pe Hurezeanu din 1993, când era la Europa Liberă şi eu m-am trezit într-o zi acolo, cu o bursă, la München. Şi acolo i-am cunoscut şi pe ceilalţi, pe Mircea Iorgulescu, Neculai Constantin Munteanu. Şi de atunci îl urmăresc şi, da, e un diplomat bun Emil Hurezeanu”, a spus Kelemen Hunor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.