Handbal masculin: HC Buzău, a doua finalistă a Supercupei, după prelungiri şi 14 aruncări de la 7 metri cu CSM Bucureşti

Handbal masculin: HC Buzău, a doua finalistă a Supercupei, după prelungiri şi 14 aruncări de la 7 metri cu CSM Bucureşti
FOTO: HC Buzău

Vicecampioana HC Buzău este a doua finalistă a Supercupei României, după ce a învins dramatic, vineri seară, formaţia CSM Bucureşti, scor 34-33 (12-11, 24-24, 28-28), în a doua semifinală a turneului de la Bistriţa. A fost nevoie de prelungiri şi 14 aruncări de la 7 metri pentru stabilirea câştigătoarei. Finala va avea loc sâmbătă, cu campioana Dinamo Bucureşti, care este şi deţinătoarea Supercupei.

În prima semifinală a zilei, Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 35-25 (19-13) în faţa formaţiei SCM Poli Timişoara.

Sâmbătă vor avea loc finalele, pentru locul 3 şi pentru trofeu, între învinsele şi învingătoarele din semifinale.

Tot sâmbătă debutează şi semifinalele turneului similar feminin, între Corona Braşov - SCM Rm. Vâlcea şi Gloria Bistriţa – CSM Bucureşti. Duminică vor avea loc finalele.

La masculin, trofeul este deţinut de Dinamo Bucureşti, iar la feminin de CSM Bucureşti.


 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră