Preţul aurului a crescut puternic vineri şi a consemnat un avans săptămânal de aproape 5%, pe fondul turbulenţelor de pe piaţa obligaţiunilor, al slăbirii dolarului şi al reapariţiei îngrijorărilor privind nivelul record al datoriei publice americane, transmite CNBC.
Contractele futures pe aur au urcat cu 1,67%, la 4.647,70 dolari uncia, în tranzacţiile de vineri, în timp ce aurul spot a avansat cu 1,55%, la 4.588,08 dolari. Pe ansamblul săptămânii, metalul preţios a câştigat 4,7%, iar contractele futures se apropie de maximul ultimelor trei luni.
Revenirea este semnificativă după corecţia puternică suferită de aur de la recordul de aproape 5.600 de dolari uncia atins la începutul anului. În trimestrul al doilea, aurul înregistrase cea mai slabă performanţă trimestrială din 2013.
Unul dintre principalii factori care au readus investitorii către aur este situaţia datoriei americane, care a depăşit pentru prima dată pragul de 40.000 de miliarde de dolari.
În acelaşi timp, Trezoreria SUA a anunţat că va cel puţin dubla dimensiunea operaţiunilor de răscumpărare destinate susţinerii lichidităţii pentru titlurile de stat cu maturităţi între 10 şi 30 de ani. Măsura a determinat iniţial scăderea randamentelor obligaţiunilor şi deprecierea dolarului, favorizând aurul.
Analiştii UBS consideră că nivelurile ridicate ale datoriei la nivel mondial şi slăbiciunea persistentă a dolarului ar putea continua să susţină metalul preţios. Giovanni Staunovo, analist de mărfuri la UBS, estimează că aurul ar putea ajunge la 5.400 de dolari uncia în următoarele 12 luni.
Cererea băncilor centrale rămâne un alt factor important. Potrivit unui sondaj al World Gold Council, 89% dintre băncile centrale participante se aşteaptă ca rezervele mondiale de aur să crească în următorul an, iar un nivel record de 45% anticipează majorarea propriilor deţineri.
Oferta limitată contribuie, de asemenea, la susţinerea pieţei. Consumul anual de aur se situează la niveluri record, de aproape 5.000 de tone, în timp ce oferta creşte cu puţin peste 1,5% pe an, potrivit reprezentanţilor industriei.
Perspectivele nu sunt însă lipsite de riscuri. Creşterea preţurilor petrolului provocată de conflictul din Orientul Mijlociu ar putea alimenta inflaţia şi determina băncile centrale să fie mai prudente în reducerea dobânzilor. Randamentele ridicate ale obligaţiunilor reprezintă în general un dezavantaj pentru aur, care nu oferă dobândă.
Unii analişti avertizează şi că avansul recent ar putea fi prea rapid. Aurul a recuperat aproximativ 10% faţă de minimele atinse la sfârşitul lunii trecute, ceea ce ar putea favoriza o corecţie pe termen scurt.
David Morrison, analist la Trade Nation, consideră că o retragere chiar până în zona de 4.400 de dolari uncia nu ar afecta neapărat tendinţa pozitivă, dacă aurul găseşte susţinere la acel nivel. Continuarea deprecierii dolarului ar consolida perspectivele favorabile pentru metalul preţios.




























