Primăria Capitalei: Avarie majoră pe Magistrala Berceni, unde conducta principală de termoficare, veche de 60 de ani, s-a fisurat acum două zile / Sectorul 4, afectat în proporţie de 90%, timp de 4 zile

Primăria Capitalei: Avarie majoră pe Magistrala Berceni, unde conducta principală de termoficare, veche de 60 de ani, s-a fisurat acum două zile / Sectorul 4, afectat în proporţie de 90%, timp de 4 zile

Primăria Capitalei anunţă vineri o avarie majoră pe Magistrala Berceni, unde conducta principală de termoficare, veche de 60 de ani, s-a fisurat acum două zile. Potrivit primăriei, Sectorul 4 va fi singurul afectat, timp de 4 zile, din 22 până în 25 de august, în proporţie de 90%, pentru că nu există o soluţie de avarie.

”Galeria e plină de apă fierbinte! Este avarie majoră pe Magistrala Berceni, unde conducta principală de termoficare, veche de 60 de ani, s-a fisurat acum două zile. Se află la mică distanţă de CET Progresul, în intersecţia străzilor Stupilor cu Turnu Măgurele. Apa fierbinte, de peste 90 de grade, a inundat galeriile şi este nevoie de pompe pentru a o scoate din subteran”, anunţă Primăria Capitalei pe Facebook. 
 
PMB prezintă măsurile luate pentru a nu lăsa oraşul fără apă caldă, arătând că alimentarea nu a fost oprită încă de miercuri şi s-au căutat soluţii.
 
”Primarul general Ciprian Ciucu a convocat de urgenţă Termoenergetica şi ELCEN şi au stabilit, alături de ingineri şi specialişti, cum se intervine pentru a nu fi afectat aproape întreg Bucureştiul. Astfel, începând de mâine se opreşte CET Progresul, pentru a stopa alimentarea cu apă fierbinte şi a putea intra muncitorii în galerie. Dar se reporneşte, în compensaţie, CET SUD. Acesta ar fi trebuit să intre în revizie tehnică de vară, timp de 21 de zile”, precizează primăria. 
 
Potrivit PMB, în felul acesta, va suplini alimentarea cu apă a Sectoarelor 2 şi 3 iar acestea nu vor mai fi afectate.
 
”Singurul afectat, în proporţie de 90%, pentru că nu există o soluţie de avarie, va fi Sectorul 4, timp de patru zile, din 22 până în 25 de august. Pentru Sectoarele 2 şi 3 am găsit soluţie, vor avea apâ caldă iar 5 şi 6 sunt alimentate fără probleme, de la CET Grozăveşti”, mai anunţă PMB. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră