Graţiela Gavrilescu a primit, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare pentru funcţia de ministru al Mediului, funcţie pe care a deţinut-o şi în Cabinetul Tudose, cu 18 voturi ”pentru” şi 6 voturi ”împotrivă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În anul centenarului trebuie să demonstrăm că suntem gospodari, că avem grija de mediu. Îmi doresc ca Ministerul Mediului să se prezinte excepţional în acest an”, a declarat Graţiela Gavrilescu în timpul audierii.
 
Ea a susţinut că Ministerul Mediului şi-a îndeplinit toate obiectivele, fie că e vorba de proiecte sau implementarea actelor normative.
 
”Trebuie să demonstrăm UE că România îşi îndeplineşte toate obligaţiile în ceea ce priveşte mediul. Promit că până la sfârşitul lui februarie vom avea toate aceste acte aprobate. Vom avea întâlniri în fiecare regiune pentru informarea în ceea ce priveşte diseminarea deşeurilor. Vom avea şi Campania naţională de selectare colectivă, începând cu cetăţeanul, pentru că va plăti cât va arunca, apoi cu primăriile”, a mai spus Gavrilescu.
 
Graţiela Gavrilescu a precizat că urmează să închidă şi ultimele 18 gropi de gunoi aflate pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale şi, în cazul în care România va fi amendată, îşi va recupera sumele respective de la primării.
 

 

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.