Magistraţii Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie care au respins recursul lui Dominic Fritz la sentinţa care a constatat definitiv că s-a aflat în conflict de interese arată că acesta a acţionat ”conştient şi deliberat”. Deşi era primar de doar două zile, a semnat referatul prin care hotărârea a ajuns să fie supusă aprobării Consiliului Local, fără a face modificări proiectului iniţiat de primarul anterior. Chiar dacă nu a existat un prejudiciu pentru municipalitate, magistraţii afirmă că a fost atinsă încrederea publică, existând suspiciuni de părtinire. În legătură cu interdicţia de a ocupa funcţii timp de trei ani, magistraţii recunosc că este severă, dar atrag atenţia că nu-l împiedică să lucreze în alte domenii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat motivarea deciziei cu privire la respingerea recursului înaintat de Dominic Fritz la sentinţa Curţii de Apel Timişoara, care a stabilit că s-a aflat în conflict de interese.
"Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a invocat în susţinerea recursului motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea Sentinţei civile nr. 63 din 10 februarie 2026 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Raportului de evaluare nr. x/G/II/04.07.2024 al Agenţiei Naţionale de Integritate. În esenţă, criticile formulate de recurent vizează: (a) încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii; (b) împlinirea prescripţiei răspunderii administrative; (c) neîndeplinirea condiţiilor legale ale conflictului de interese; (d) aplicarea greşită a principiului proporţionalităţii şi a jurisprudenţei CJUE", arată ICCJ în motivare.
Potrivit instanţei, potrivit articolelor invocate, casarea poate fi cerută când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.
Magistraţii ICCJ apreciază că cererea de amânare întemeiată pe imposibilitatea de prezentare a apărătorului a fost respinsă ca nedovedită, neexistând la dosar înscrisuri care să probeze motivul invocat.
"Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi aprobată în mod excepţional, numai pentru motive temeinice, care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. Sarcina de a dovedi motivul invocat revenea părţii, iar omisiunea ataşării înscrisurilor doveditoare, pe care recurentul însuşi o califică drept «eroare materială», este imputabilă părţii şi reprezentantului său, iar nu instanţei. Împrejurarea că evenimentul invocat ar fi fost verificabil nu obliga instanţa să îl verifice din oficiu. De altfel, suprapunerea termenului de judecată cu o altă activitate profesională a apărătorului, cunoscută dinainte, nu constituie prin ea însăşi un motiv neimputabil, cu atât mai mult cu cât recurentul era asistat de o societate civilă profesională de avocaţi, în cadrul căreia putea fi asigurată substituirea", se arată în motivare.
Potrivit documentului citat, termenul din 26.01.2026 nu poate fi calificat drept excesiv de scurt.
"Cauza se afla pe rolul primei instanţe din luna august 2024, iar reluarea judecăţii a fost dispusă prin Decizia nr. 5751 din 26.11.2025, astfel încât între decizia de continuare a judecăţii şi termenul fixat au trecut două luni, interval suficient pentru organizarea apărării", arată magistraţii.
"Cât priveşte cererea de repunere pe rol, formularea din considerentele sentinţei ("nu poate fi primită") nu transformă soluţia într-o respingere ca inadmisibilă (...) Chestiunile enumerate de recurent - natura folosului material, momentul relevant pentru prescripţie, avizul juridic din 15.10.2020, beneficiarul PUZ - fuseseră deja dezbătute prin contestaţie, întâmpinare şi concluziile scrise, astfel că nu constituiau «lămuriri noi» în sensul textului. Repunerea pe rol nu este un mijloc de reiterare a unor argumente deja expuse", arată magistraţii.
Aceştia susţin că "dreptul la apărare, garantat de art. 13 C. proc. civ. şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, nu a fost încălcat".
"Recurentul a beneficiat de asistenţă juridică calificată pe tot parcursul procesului, a formulat apărări scrise ample şi a avut acces la întregul material al dosarului. Imposibilitatea prezentării apărătorului la un singur termen, la care cauza se afla în stare de judecată, nu echivalează cu o vătămare a dreptului la apărare în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât partea nu a învederat ce apărări concrete ar fi fost împiedicată să formuleze", se arată în motivare.
Instanţa subliniază, de asemenea, că prima instanţă a amânat pronunţarea de la 26.01.2026 la 10.02.2026, "iar recurentul a depus concluzii scrise, pe care el însuşi le invocă în cererea de recurs, astfel încât apărările sale au fost aduse efectiv la cunoştinţa instanţei".
"Egalitatea armelor nu a fost afectată, câtă vreme ambelor părţi li s-a asigurat aceeaşi posibilitate de a pune concluzii, iar lipsa apărătorului recurentului la dezbateri a fost consecinţa unei împrejurări imputabile părţii. În aceste condiţii, nu este dovedită vătămarea procesuală cerută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a atrage nulitatea hotărârii", se arată în document.
Potrivit motivării, referitor la pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii prin invocarea din oficiu a unor considerente, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a supune dezbaterii părţilor împrejurările de fapt sau de drept invocate din oficiu, nu se confundă cu o pretinsă obligaţie de a pune în discuţie fiecare argument juridic care fundamentează raţionamentul judecătorului.
"Interpretarea noţiunii de folos material ca incluzând şi folosul indirect, raportarea la jurisprudenţa CJUE şi la cea a Înaltei Curţi, ţin de însuşi actul de judecată şi nu sunt chestiuni noi în sensul textului menţionat. De altfel, aceste chestiuni fuseseră deja puse în discuţie prin chiar conţinutul contestaţiei şi al întâmpinării, părţile dezbătându-le contradictoriu. Susţinerea recurentului potrivit căreia toate considerentele nepuse în discuţie ar fi fost orientate exclusiv împotriva sa nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., ci o apreciere subiectivă asupra soluţiei, nesusţinută de conţinutul hotărârii", reţin magistraţii.
Potrivit acestora, în ceea ce priveşte critica de nemotivare întemeiată, "obligaţia de motivare nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument, ci examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă esenţiale": "Sentinţa recurată cuprinde un raţionament logic, coerent şi suficient, care permite reconstituirea silogismului judiciar, fiind astfel respectate exigenţele de motivare".
"Pentru aceste considerente, motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt nefondate", apreciază magistraţii.
Un amplu capitol se referă în cadrul motivării la prescripţia răspunderii administrative, iar instanţa respinge pe rând toate cele trei motive invocate de către Dominic Fritz: (a) natura juridică şi forţa obligatorie a Deciziei nr. 74/2020 sub aspectul aplicabilităţii sale în cauză; (b) aptitudinea autosesizării ANI de a produce efect întreruptiv de prescripţie; (c) momentul de referinţă la care trebuie raportată verificarea împlinirii termenului.
"Înalta Curte mai observă că, în speţă, autosesizarea ANI a intervenit la data de 06.07.2021, adică în interiorul termenului de 3 ani calculat de la data faptei (02.11.2020). Prin urmare, la momentul autosesizării, dreptul Agenţiei de a proceda la evaluare nu era prescris, iar acest moment a marcat întreruperea cursului prescripţiei. Efectul întreruperii nu se reduce însă la începerea curgerii unui nou termen de 3 ani chiar de la data autosesizării (...) noul termen, diferit prin obiect, începe să curgă abia de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare", se arată în motivare.
Prin urmare, potrivit ICCJ, dreptul Agenţiei de a întocmi raportul nu era prescris la data emiterii acestuia, oricare ar fi modul de calcul avut în vedere.
De asemenea, instanţa ia în discuţie invocarea motivului de casare referitor la condiţiile conflictului de interese.
"(...) prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi revin (...) pentru reţinerea conflictului de interese, trebuie întrunite cumulativ patru condiţii: (a) participarea la emiterea ori adoptarea unui act administrativ; (b) aptitudinea actului de a produce un folos material în beneficiul unei persoane faţă de care alesul are calitatea de debitor; (c) existenţa conflictului între interesul public şi interesul personal de natură patrimonială; (d) vinovăţia. Recurentul contestă întrunirea fiecăreia dintre aceste condiţii", arată instanţa, care a respins, pe rând, toate motivele invocate de Dominic Fritz.
"În ceea ce priveşte condiţia participării la adoptarea actului administrativ, recurentul dezvoltă o argumentaţie amplă în sensul caracterului pur formal al participării sale, arătând în esenţă următoarele: procedura de adoptare a PUZ fusese integral iniţiată de fostul primar D, care semnase avizul de oportunitate şi referatul de aprobare din 14.10.2020; existenţa şi legalitatea acestuia din urmă fuseseră confirmate prin avizul de specialitate al Serviciului Juridic din 15.10.2020 - ultimul element de procedură administrativă anterior înscrierii proiectelor pe ordinea de zi; consilierii locali au primit proiectul PUZ însoţit de referatul primarului D, iar nu de cel al recurentului; întrucât avizul juridic din 15.10.2020 nu putea avea în vedere un act ulterior (referatul din 02.11.2020), eroarea din preambulul HCL ar privi numele primarului, iar nu data referatului; hotărârea a fost adoptată la 25 de zile după referatul său, iar nu "imediat"; în virtutea principiului continuităţii, referatul său ar fi fost lipsit de orice consecinţă juridică, iar orice îndoială trebuia interpretată în favoarea sa", arată instanţa.
Potrivit judecătorilor, această critică este neîntemeiată: "Proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi poate fi supus dezbaterii consiliului local numai dacă este însoţit de referatul de aprobare al iniţiatorului. Departe de a fi un act lipsit de relevanţă, referatul de aprobare constituie condiţia premisă, legalmente necesară, pentru declanşarea procedurii deliberative. El exprimă manifestarea de voinţă a autorităţii executive de a-şi însuşi proiectul şi de a-l supune votului consiliului local. Or, manifestarea de voinţă relevantă pentru şedinţa din 27.11.2020 nu putea fi decât cea a primarului în exerciţiu la acel moment recurentul, iar nu cea a predecesorului său, a cărui funcţie încetase".
Potrivit instanţei, după schimbarea titularului funcţiei de primar, "era necesară o nouă manifestare de voinţă a noului primar pentru continuarea procedurii": "Avizul de specialitate al Serviciului Juridic confirmă legalitatea documentaţiei tehnice, dar nu se substituie şi nu poate suplini iniţiativa şi asumarea proiectului de către primarul în exerciţiu, exprimate prin referatul de aprobare. Cele două acte au naturi şi funcţii distincte: avizul atestă conformitatea juridică a documentaţiei, în vreme ce referatul exprimă voinţa de promovare a proiectului".
"Sub un al treilea aspect, susţinerea că proiectul publicat şi comunicat consilierilor ar fi făcut referire strict la documentaţia anterioară, însoţită de referatul primarului D, nu poate conduce la concluzia inexistenţei participării recurentului. Împrejurarea că referatul semnat de recurent la 02.11.2020 avea un conţinut identic cu cel anterior nu îl plasează în afara sferei de incidenţă a normei, ci confirmă asumarea de către recurent a conţinutului proiectului. Menţiunea, în preambulul HCL nr. (...), a datei de 14.10.2020 constituie o eroare materială privind data referatului, iar nu o dovadă că actul recurentului ar fi lipsit de existenţă juridică, astfel cum corect a reţinut prima instanţă analizând ansamblul documentaţiei administrative", se mai arată în motivare.
"În sfârşit, esenţial este faptul că recurentul însuşi recunoaşte, în cuprinsul contestaţiei, că a semnat referatul de aprobare pentru a arăta că schimbarea titularului funcţiei de primar nu a adus cu sine o revocare, expresă ori tacită, a referatului iniţial. Această afirmaţie constituie, prin chiar conţinutul său, mărturisirea unei manifestări conştiente şi neechivoce de voinţă de a menţine şi continua procedura de adoptare a actului administrativ", arată instanţa.
În ceea ce priveşte lipsa existenţei unui folos material, reţine instanţa că "este suficient ca, pe baza faptelor stabilite, actul să fie apt să procure un avantaj patrimonial persoanei faţă de care alesul are calitatea de debitor".
"Or, aprobarea documentaţiei de urbanism reprezintă finalitatea serviciului de proiectare prestat de B., iar reuşita procedurii este de natură să valorifice economic activitatea proiectantului şi a specialiştilor care au semnat documentaţia. Adoptarea PUZ-ului reprezintă actul care finalizează şi validează întregul proces de proiectare, condiţionând recepţia serviciului şi justificând încasarea integrală a onorariului de proiectare. Legătura dintre adoptarea actului şi avantajul patrimonial al proiectantului este, aşadar, directă şi previzibilă", se mai arată în documentul citat.
De asemeena, instanţa arată că "un act administrativ poate produce, simultan, foloase pentru mai multe persoane; pluralitatea beneficiarilor nu exclude existenţa unui beneficiar cu interes patrimonial specific - în speţă, proiectantul general al documentaţiei aprobate".
"Cu privire la lipsa unui prag valoric, Înalta Curte reţine că legea nu condiţionează existenţa conflictului de interese de o anumită valoare a folosului, astfel că dimensiunea avantajului nu este un element constitutiv al acestuia. Întinderea folosului poate avea relevanţă numai în aprecierea gravităţii faptei, în cadrul analizei de proporţionalitate, iar nu în verificarea existenţei incidentului de integritate", se mai arată în motivare.
"Un element care confirmă suplimentar existenţa interesului patrimonial îl constituie conduita creditorului însuşi: arhitectul E., în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Y, s-a abţinut de la votul exprimat în şedinţa din 27.11.2020 privind aprobarea PUZ, recunoscând astfel, implicit dar neechivoc, că se află într-o situaţie de conflict de interese faţă de acest proiect. Or, dacă însuşi creditorul a apreciat că aprobarea PUZ îi afectează imparţialitatea ca urmare a interesului său în cauză, cu atât mai mult acest interes patrimonial era apt să afecteze imparţialitatea debitorului său - recurentul", arată magistraţii.
"Înalta Curte arată că, în materia conflictului de interese, forma de vinovăţie cerută de norma legală nu este intenţia în scopul lezării interesului public ori al favorizării creditorului, ci este suficientă cunoaşterea de către ales a situaţiei de conflict şi exercitarea, în pofida acestei cunoaşteri, a atribuţiei de la care avea obligaţia să se abţină. Or, în speţă, recurentul cunoştea cu certitudine, la data semnării referatului, calitatea sa de debitor faţă de arhitectul E., pe care a declarat-o public în declaraţia de avere. Însăşi motivaţia invocată de recurent - că a semnat referatul pentru a confirma continuitatea procedurii - demonstrează că a acţionat în mod conştient şi deliberat, cunoscând atât existenţa proiectului, cât şi propria calitate de debitor", reţine instanţa.
"Argumentele privind experienţa redusă în funcţie (două zile lucrătoare de la preluarea mandatului) şi recomandările primite din partea funcţionarilor primăriei nu sunt de natură să înlăture vinovăţia. Obligaţia de abţinere în situaţia de conflict de interese este o obligaţie legală, imperativă şi personală, a cărei cunoaştere şi respectare nu depind de vechimea în funcţie. Recomandările aparatului administrativ, orientate spre regularitatea procedurii, nu puteau suplini analiza personală a recurentului privind propria situaţie de conflict; de altfel, existenţa unei asemenea recomandări nici nu a fost dovedită prin probe administrate la dosar", transmit magistraţii.
"Înalta Curte mai reţine că standardul de diligenţă cerut în materia integrităţii nu este cel al unui cetăţean obişnuit, ci unul sporit, corespunzător responsabilităţii funcţiei. Calitatea de primar al unui municipiu reşedinţă de judeţ presupune cunoaşterea constrângerilor inerente funcţiei publice şi o conştiinţă accentuată a obligaţiilor de integritate ce îi revin. Pretinsa necunoaştere a unei obligaţii fundamentale precum aceea de a se abţine atunci când alesul este debitor al beneficiarului indirect al actului pe care îl semnează nu poate fi, aşadar, reţinută ca o circumstanţă exoneratoare. Declararea împrumutului în declaraţia de avere dovedeşte că recurentul nu a ascuns raportul de creditare, aspect ce poate fi avut în vedere la aprecierea gravităţii faptei, dar confirmă, totodată, că acesta îşi cunoştea calitatea de debitor", se arată în document.
În legătură cu interdicţia de 3 ani, instanţa reţine, după ce face referire la jurisprudenţa europeană, că "interdicţia de a ocupa funcţii eligibile pe o durată de 3 ani nu este, în principiu, disproporţionată în raport cu obiectivul combaterii corupţiei instituţionale, având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă din actele de corupţie şi din conflictele de interese, chiar şi din cele mai puţin semnificative, în contextul naţional specific".
"Contrar susţinerii recurentului că fapta ar fi lipsită de orice element de gravitate, Înalta Curte reţine că acesta a acţionat în deplină cunoştinţă a calităţii sale de debitor faţă de creditorul beneficiar indirect al actului, calitate declarată public în declaraţia de avere. Această cunoaştere distinge în mod fundamental situaţia sa de cea a unui ales care nu putea cunoaşte existenţa conflictului. Recurentul nu a semnat referatul din eroare ori ca urmare a unei proceduri automate, ci, conform propriei mărturisiri, pentru a asigura continuitatea procedurii, ceea ce denotă o decizie conştientă şi deliberată. Împrumutul electoral generează o dependenţă personală şi politică de intensitate superioară unei datorii comerciale obişnuite, creditorul fiind cel care a finanţat campania prin care recurentul a ajuns în funcţia publică pe care era chemat să o exercite cu imparţialitate. Abţinerea creditorului de la vot, pe temeiul propriului conflict de interese, confirmă realitatea şi intensitatea interesului patrimonial în cauză", arată instanţa.
"În materia integrităţii publice, dreptul protejează nu numai imparţialitatea efectivă a exercitării funcţiei, ci şi încrederea publică în această imparţialitate. Norma de integritate sancţionează nu doar conflictul de interese care s-a tradus într-o decizie efectiv părtinitoare, ci şi situaţia obiectivă în care imparţialitatea ar putea fi pusă, în mod rezonabil, la îndoială de un observator obiectiv. Pentru reţinerea conflictului este suficient ca actul să fi fost apt să producă un folos persoanei faţă de care avea calitatea de debitor, creând astfel o aparenţă de părtinire de natură să erodeze încrederea publică.
Un primar al unui municipiu reşedinţă de judeţ îşi asumă, prin acceptarea mandatului, exigenţe de conduită superioare celor aplicabile persoanelor care nu exercită funcţii publice, iar actele sale sunt supuse unui control public intens. Acest standard nu agravează răspunderea în funcţie de notorietatea persoanei, ci stabileşte nivelul de diligenţă pe care îl presupune exercitarea funcţiei", se arată în motivare.
"Aplicând aceste principii în speţă, Înalta Curte reţine că recurentul era ţinut să manifeste o vigilenţă sporită în privinţa oricărei situaţii apte să creeze măcar aparenţa unui conflict între interesul public şi interesul său personal. Semnarea unui referat de aprobare a unei documentaţii elaborate de societatea în care îşi desfăşura activitatea creditorul său electoral - la numai două zile lucrătoare după preluarea mandatului - crea, în mod evident, o asemenea aparenţă de părtinire, perceptibilă de orice observator obiectiv, indiferent dacă recurentul a fost ori nu, în realitatea sa subiectivă, influenţat de raportul de creditare. Tocmai această aparenţă, iar nu dovada unei influenţări efective, constituie obiectul de protecţie al normei de integritate. Susţinerea recurentului că fapta sa ar avea o semnificaţie juridică practic nulă întrucât nu ar fi produs un folos concret dovedit ignoră această dimensiune esenţială: în materia integrităţii, atingerea adusă încrederii publice prin crearea unei aparenţe de părtinire constituie ea însăşi vătămarea pe care norma o sancţionează, independent de producerea unui prejudiciu material", se mai aartă în motivare.
În concluzie, arată magistraţii, "acest element confirmă, aşadar, concluzia că fapta recurentului nu este lipsită de orice gravitate: dimpotrivă, prin crearea unei aparenţe de părtinire ȋntr-un context de maximă vizibilitate publică şi prin atingerea adusă încrederii cetăţenilor în imparţialitatea exercitării funcţiei de primar, fapta prezintă un element de gravitate intrinsec, decurgând din însăşi natura valorii sociale ocrotite de normele de integritate".
"Recurentul invocă impactul deosebit de sever al sancţiunii asupra situaţiei sale personale. Acesta arată că nu este doar primar al municipiului Y - funcţie obţinută în urma unor alegeri libere -, ci şi preşedintele unui important partid parlamentar, şi că interdicţia de 3 ani l-ar împiedica să participe la alegerile locale şi parlamentare din 2028, la cele europarlamentare din 2029 şi la cele prezidenţiale din 2030; cum anul 2031 nu este unul electoral, prima consultare la care ar putea participa ar fi cea din 2032, ceea ce ar amplifica disproporţia dintre efectele interdicţiei şi semnificaţia juridică redusă a faptei. Spre deosebire de prima instanţă, căreia recurentul îi reproşează, întemeiat sub acest aspect, omisiunea analizei impactului, Înalta Curte va examina aceste susţineri. Înalta Curte este de acord că impactul interdicţiei asupra situaţiei recurentului este unul real şi sever: întreruperea unei cariere politice active, blocarea posibilităţii de a candida pentru o succesiune de cicluri electorale, afectarea exerciţiului funcţiei de lider al unui partid parlamentar şi atingerea adusă reputaţiei publice constituie consecinţe semnificative", se mai aartă în documentul citat.
Cu toate acestea, potrivit instanţei, severitatea impactului nu rezidă exclusiv în imposibilitatea temporară de a candida la o funcţie eligibilă: "Această imposibilitate constituie o consecinţă inerentă şi previzibilă pentru orice persoană care, exercitând o funcţie publică eligibilă, acţionează în condiţii de conflict de interese".
Potrivit instanţei, interdicţia este limitată în timp şi nu îngrădeşte dreptul la muncă al recurentului, care îşi păstrează posibilitatea de a desfăşura activităţi profesionale în mediul privat, precum şi în funcţii din domeniul public ce nu implică depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.
"Impactul, deşi sever sub aspect politic şi al carierei elective, nu atinge, aşadar, acel nivel de gravitate excepţională care, în concepţia CJUE, ar putea justifica, în conjuncţie cu absenţa oricărei gravităţi a faptei, înlăturarea sancţiunii. Este necesară asigurarea coerenţei etice dintre integritatea cerută titularului şi integritatea funcţiei exercitate, de a proteja imparţialitatea şi credibilitatea autorităţii publice şi de a menţine încrederea cetăţenilor în instituţii", se mai arată în document.
"Gravitatea nu rezultă neapărat din valoarea economică a PUZ-ului sau din existenţa unui prejudiciu pentru municipiu. Ea rezultă din faptul că titularul unei funcţii publice a exercitat autoritatea funcţiei într-o procedură în care avea o relaţie financiară personală cu persoana interesată de rezultatul acelei proceduri", subliniază magistraţii.
Potrivit acestora, obligaţia de abţinere în materia conflictelor de interese nu urmăreşte exclusiv prevenirea producerii unui prejudiciu material ori sancţionarea unei favorizări efectiv demonstrate.
"Atunci când titularul funcţiei participă la adoptarea unui act susceptibil să producă un beneficiu unei persoane cu care acesta se află într-un raport patrimonial relevant, este afectată însăşi aparenţa de imparţialitate pe care exercitarea autorităţii publice trebuie să o ofere cetăţenilor. Tocmai acesta este scopul preventiv al regimului conflictelor de interese: titularul funcţiei nu trebuie să fie pus în situaţia de a decide dacă relaţia sa privată i-a influenţat sau nu, în mod efectiv, conduita. Obligaţia de abţinere înlătură de la început suprapunerea dintre interesul privat şi exercitarea puterii publice. În acest sens, protecţia integrităţii instituţionale nu presupune numai ca decizia să fie legală în conţinutul său, ci şi ca procesul prin care aceasta este adoptată să ofere garanţii obiective de imparţialitate", se mai arată în motivare.
"Prin urmare, gravitatea unui asemenea incident de integritate nu poate fi redusă exclusiv la existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu ori la valoarea avantajului patrimonial obţinut. Ea trebuie analizată şi prin prisma valorii instituţionale afectate: încrederea publicului că atribuţiile conferite de funcţia publică nu sunt exercitate într-un context în care relaţiile şi interesele private ale titularului se intersectează cu decizia publică. (...) Încetarea mandatului şi interdicţia temporară sunt consecinţe stabilite de lege pentru toţi aleşii aflaţi în situaţia constatată printr-un raport de evaluare definitiv, iar CJUE a reţinut că o asemenea interdicţie nu este, în principiu, disproporţionată în raport cu aleşii. Legitimitatea democratică a mandatului nu exonerează alesul de respectarea regimului juridic al conflictului de interese", arată instanţa.
"Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că interdicţia de a ocupa funcţii publice sau demnităţi publice pentru o perioadă de 3 ani nu este disproporţionată în raport cu scopul legitim al statului de a asigura integritatea persoanelor care exercită o funcţie publică sau o demnitate publică şi că reclamantul nu justifică un caz excepţional pentru a fi înlăturată interdicţia, putând să activeze profesional atât în mediul privat, cât şi în funcţii din domeniul public care nu implică depunerea declaraţiilor de avere şi de interese", au adăugat magistraţii.
Pentru toate aceste motive, magistraţii au respins recursul ca fiind nefondat.
În 18 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea Curţii de Apel Timişoara prin care primarul municipiului, Dominic Fritz, a fost găsit în conflict de interese. Decizia definitivă are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcţie aleasă până în anul 2030 inclusiv.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, anunţa că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia ICCJ.
În 2023, inspectorii de integritate l-au declarat pe Dominic Fritz în conflict de interese administrativ, pentru că, în 2020, la scurt timp după ce a fost ales primar al Timişoarei, a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Documentaţia tehnică, pentru beneficiarul acestui PUZ, a fost realizată de către firma lui Răzvan Negrisanu, consilier local USR, care îi dăduse lui Dominic Fritz cu împrumut suma de 25.000 de lei în campania electorală pentru Primăria Timişoara.
Medikatv.ro
