Cristian Buşoi (Ministerul Energiei): Nu vor fi facturi duble la electricitate pentru acelaşi consum şi, mai mult sau mai puţin, acelaşi furnizor

Cristian Buşoi (Ministerul Energiei): Nu vor fi facturi duble la electricitate pentru acelaşi consum şi, mai mult sau mai puţin, acelaşi furnizor

Secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi afirmă că în iarna şi primăvara care urmează facturile la energie nu se vor dubla, în contextul presiunii pe preţuri de pe pieţele internaţionale, însă sunt aşteptate majorări de 20-22% în condiţiile aceluiaşi consum.

"Nu vor fi facturi duble la electricitate pentru acelaşi consum şi, mai mult sau mai puţin, acelaşi furnizor. Pentru că a fost o discuţie în media şi de facturile din iulie, august, sigur că au fost şi consumuri crescute, pentru că, fiind caniculă, oamenii au fost obligaţi să lase aerul condiţionat pornit o mai lungă perioadă de timp, să crească intensitatea. Deci pentru acelaşi consum, nu putem vorbi de facturi duble", a afirmat Cristian Buşoi, miercuri seară, la Digi 24.
El a susţinut că simulările făcute de experţi indică creşteri de 20-22 de procente, cu condiţia reconectării la Sistemul Energetic Naţional a Centralei Nucleare de la Cernavodă, care în prezent este nefuncţională din cauza debitului scăzut al Dunării.
"Sunt experţi care au făcut unele simulări, sunt companiile furnizoare de electricitate care nu au venit public, sunt secretele lor comerciale, strategiile lor comerciale, dar ei au cele mai multe date, nu neapărat la ANRE sau Ministerul Energiei. Sigur că avem şi noi capacităţi şi oameni măcar să ne uităm la aceste expertize. Vorbim de creşteri în jur de 20-22% în acest moment, ca previzionări, pentru iarna şi primăvara anului viitor, pe factura finală, în condiţiile în care totuşi, la un moment dat, redeschidem Cernavodă şi vom avea 1.300 de megawaţi în bandă disponibil", a explicat Cristian Buşoi.
Oficialul din Ministerul Energiei a spus că nu există un orizont de timp în care ar putea să fie repusă în funcţiune centrala nucleară.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră