Candidatul PSD-UNPR la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a obţinut 43,53% din voturile valabil exprimate după centralizarea proceselor-verbale din 62,53% din secţii, în timp ce candidatul USB, Nicuşor Dan, a obţinut 29,76%, candidatul PNL, Cătălin Predoiu - 11,32%, iar candidatul PMP, Robert Turcescu - 6,31%

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezultate parţiale BEC pentru Capitală: Firea - 43,53%, Nicuşor Dan - 29,76%

Candidatul PSD-UNPR la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a obţinut 43,53% din voturile valabil exprimate după centralizarea proceselor-verbale din 62,53% din secţii, în timp ce candidatul USB, Nicuşor Dan, a obţinut 29,76%, candidatul PNL, Cătălin Predoiu - 11,32%, iar candidatul PMP, Robert Turcescu - 6,31%.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Aceste rezultate parţiale date publicităţii luni de BEC sunt obţinute după centralizarea proceselor-verbale din 783 de secţii din Bucureşti din cele 1.252, reprezentând un procent de 62,53%.

Pe locul al cincilea se află candidatul ALDE, Daniel Barbu, cu 2,96%.

De asemenea, pentru CGMB, potrivit rezultatelor parţiale, Alianţa PSD-UNPR a obţinut 40,94%% din voturi, USB - 24,45%, iar PNL - 13,30%.

Prezenţa la vot a fost de 32,15%.

Rezultate parţiale BEC pentru funcţiile de primar - PSD a obţinut 37,47% din voturi, PNL - 32,98%, ALDE - 5,56%

PSD a obţinut, în urma alegerilor locale de duminică, 37,47% din voturi pentru funcţiile de primar, la nivel naţional, incluzând şi sectoarele Capitalei, urmat de PNL, cu 32,98% şi ALDE, cu 5,56%, arată rezultatele parţiale anunţate luni, la ora 20.00, de Biroul Electoral Central, după centralizarea voturilor din peste 94% din secţiile de votare.

Rezultatele centralizate din 3.015 din totalul de 3.186 de secţii de votare la nivel naţional, reprezentând 94,63%, arată că PSD a câştigat alegerile pentru funcţiile de primar, cu un scor de 37,47%, urmat de PNL - 32,98%, ALDE - 5,56%, candidaţi independenţi - 5,05% şi UDMR, cu un scor de 4,61%.

Aceste rezultate pentru funcţiile de primar, centralizate la nivel naţional, la ora 19.00, şi comunicate de Biroul Electoral Central (BEC) la ora 20.00, includ şi scorul pentru primăriile de sector din Bucureşti.

Prezenţa la vot a fost de 51,52%. După numărarea voturilor din 3.015 din cele 3.186 de secţii de votare, numărul voturilor valabil exprimate pentru funcţiile de primari este de 6.662.094.

Rezultate parţiale BEC pentru consilii judeţene: PSD - 37,52%, PNL - 32,16%, ALDE - 5,94%, UDMR - 5,80%

PSD a obţinut 37,52% din voturile pentru consiliile judeţene, fiind urmat de PNL, cu 32,16%, ALDE, cu 5,94% şi UDMR, cu 5,80%, potrivit rezultatelor parţiale de la Biroul Electoral Central, după centralizarea voturilor din aproape 82% din secţiile de votare.

Potrivit rezultatelor centralizate din 14.195 de secţii de votare, PSD a obţinut 2.298.879 de voturi valabil exprimate (37,52%), PNL – 1.970.682 de voturi (32,16%), ALDE – 364.359 (5,94%), UDMR – 355.414 (5,80%) şi PMP – 253.061 (4,13%).

Până la ora 16.00, la BEC au fost centralizate şi validate rezultatele voturilor pentru consilii judeţene din 14.195 de secţii, respectiv 81,74% din totalul de 17.364 în care alegătorii şi-au exprimat opţiunile pentru CJ.

Peste 6,1 milioane de voturi pentru consiliile judeţene sunt valabil exprimate, prezenţa la vot fiind de 52,34%.  

Rezultate parţiale BEC: PSD obţine 35,84% din voturi pentru consilii locale, PNL - 31,06% şi ALDE - 6,33%

PSD are, în urma alegerilor de dumninică, un scor de 35,84% din voturi pentru consiliile locale, PNL - 31,06%, iar ALDE - 6,33% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale pentru ora 19.00, anunţate de Biroul Electoral Central, care a centralizat voturile din peste 94% din secţiile de votare din ţară.

Din totalul de 3.186 de circumscripţii locale, au fost centralizate, până la ora 19.00, voturile din 3.015 de circumscripţii, reprezentând 94,63% din totalul secţiilor de votare.

Potrivit rezultatelor parţiale anunţate de BEC pentru consilii locale, la ora 20.00, PSD a obţinut 35,84% din voturi, PNL - 31,06%, ALDE - 6,33%, UDMR - 5,80%, iar PMP - 3,89%.

Aceste rezultate includ şi situaţia voturilor pentru consiliile locale ale celor şase sectoare ale Capitalei.

Prezenţa la vot a fost de 51,52%. După numărarea voturilor din 3.015 din cele 3.186 de secţii de votare, numărul voturilor valabil exprimate pentru consiliile locale este de 6.530.412.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.