Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat un militar din cadrul Operaţiunii Sentinelle aflat într-o misiune de patrulare la staţia de metrou Châtelet, la Paris, vineri, către ora locală 6.30 (7.30, ora României), fără să rănească pe cineva, declară surse din cadrul prefectura de poliţie pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primelor elemente ale anchetei, atacatorul, imobilizat rapid de militar, ar fi făcut afirmaţii în care l-a evocat pe ”Allah”, a precizat o sursă din cadrul poliţiei.

Parchetul antiterorist a fost sesizat în legătură cu ancheta privind agresarea unui militar din cadrul Operaţiunii Sentinelle, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului francez Christophe Castaner, relatează AFP.

”Preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) a reunit în această (vineri) dimineaţa în jurul lui ansamblul specialiştilor mobilizaţi în legătură cu acest subiect pentru a face un bilanţ”, a declarat Christophe Castaner într-o conferinţă de presă pe tema promulgării legilor moralizării vieţii politice.

”Parchetul terorist a fost sesizat imediat”, a subliniat Castaner în această conferinţă de presă comună cu ministrul Justiţiei Nicole Belloubet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.