Ucraina şi-a înscris joi în Constituţie aspitaţia de a adera la Uniunea Europeană (UE) şi NATO, într-un vot în Parlament catalogat ”istoric” de către preşedintele Petro Poroşenko, cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor prezidenţiale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parlamentul a adoptat, în ultima lectură, acest poriect de lege, în prezenţa şefului statului, un prooccidental, care a supus textul atât aprobării deputaţilor, cât şi membrilor Guvernului său.

Textul a fost adoptat de deputaţi cu 334 din cele 450 de voturi, în contextul în care în vederea modificării Constituţiei era nevoie de minimum 300 de voturi.

”Este o zi istorică!”, a declarat Poroşenko înainte de vot.

Prin acest text, în Constituţie se menţionează ”orientarea strategică a Ucrainei către aderarea deplină la UE şi NATO”, ceea ce obligă puterile executvă şi legislativă să acţioneze în acest sens.

Textul marchează ”ireversibilitatea alegerii noastre europene”, şi-a exprimat satisfacţia, după vot, preşedintlee Parlamentului Andrii Parubii.

”Ucraina va intra în UE şi NATO!”, a promis el.

Unii observatori apreciază că obiectivul modificării Constituţiei este să blocheze orice încercare de schimbare a direcţiei geopolitice a Kievului, în cazul victoriei vreunui candidat înclinat către Rusia.

Alţii consideră că este vorba despre o operaţiune de comunicare a şefului statului, departe de a fi sigur că va obţine o victorie în alegerile prezidenţiale, prevăzute la 31 martie.

Relaţiile între Ucraina şi Rusia se află la cel mai scăzut nivel, după anexarea de către Moscova, în urmă cu cinci ani, a Peninsulei ucrainene Crimeea, şi izbucnirii, ulterior, a unui război cu separatişti proruşi soldat cu aproape 13.000 de morţi, care constinuă în estul ţării.

Kievul şi Occidentul acuză Moscova că-i susţine militar pe separatişti, ceea ce Rusia neagă, în pofida multor probe.

Ucraina a adoptat, după ce şi-a proclamat independenţa faţă de URSS, în 1991, un statut de ţară ”nealiniată”, în contextul în care Rusia se opune aprig oricărei extinderi a NATO către est. Ea a abandonat această poziţie la sfârşitul lui 2014, la începutul crizei cu Moscova.

Rusia denunţă neîncetat apropierea Alianţei Nord-Atlatice de frontierele sale, în pofida promisiunii pe care blocul militar a făcut-o de a nu se extinde în această direcţia, la căderea fostului bloc comunist.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.