Cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi în sudul Ucrainei, într-un atac rus cu dronă împotriva unui minibuz cu civili în districtul Nikopol, în Dnipropetrovsk

Cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi în sudul Ucrainei, într-un atac rus cu dronă împotriva unui minibuz cu civili în districtul Nikopol, în Dnipropetrovsk

Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite, miercuri, într-un atac rus cu dronă împotriva unui autobuz, în apropierea liniei frontului, în sudul Ucrainei, anunţă pe Telegram Administraţia Militară din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, relatează AFP.

"Cinci persoane au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite în urma unui atac inamic împotriva unui minibuz, în districtul Nikopol", a anunţat şeful administraţiei, Oleksandr Ganja.

Este vorba despre un atac rus cu dronă, a precizat el.

Potrivit autorităţilor locale, la bordul autobuzului se aflau civili.

Imagini publicate de către autorităţi surprind un minibuz alb cu geamurile sparte de suflul unei explozii şi o dâră de sânge pe o portieră.

Numărul civililor ucişi în Ucraina a atins cel mai mare nivel de la primele luni ale invaziei la scară mare a Ucrainei de Rusia, în urmă cu patru ani şi jumătate, potrivit ONU, în urma unei escaladări a atacurilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră