Sindromul ovarelor polichistice afectează întregul organism. „Schimbarea stilului de viaţă este esenţială”

Infertilitate, menstruaţii lunare neregulate, ten gras şi acnee, pilozitate exagerată, dar şi creştere în greutate inexplicabilă, rezintenţă la insulină şi glicemie crescută sunt toate simptome ale sindromului ovarian metabolic poliendocrin (PMOS), una dintre cele mai frecvente afecţiuni endocrine întâlnite la femeile aflate la vârsta reproductivă.

Dr. Georgiana Bolocan, medic ginecolog în Hyperclininca MedLife Solomed Piteşti a menţionat că abordarea acestei afecţiuni a fost schimbată recent, după ce specialiştii şi-au dat seama, în urma cercetărilor, că nu este o problemă care afectează doar ovarele, ci întregul corp.

Ce este sindromul ovarian metabolic poliendocrin

Sindromul ovarelor polichistice, cunoscut până recent sub acronimul PCOS, este una dintre cele mai frecvente afecţiuni întâlnite la femeile tinere, care nu înseamnă doar apariţia de chisturi pe ovare, ci afectarea întregului organism.

„Este important de precizat că vorbim despre un sindrom, nu despre o boală, ceea ce înseamnă că nu are o singură cauză. Manifestările sale sunt rezultatul interacţiunii complexe dintre factori genetici, metabolici, endocrini şi de mediu. De aceea, acumulările de date clinice din ultimii ani au demonstrat că prezenţa ovarelor polichistice ca unic semn ecografic nu este suficient pentru a caracteriza acest sindrom. Medicii şi cercetătorii din trecut au asociat simptomatologia direct cu prezenţa chisturilor sau a foliculilor ovarieni evidenţiaţi prin investigaţii ecografice, fapt care a deviat atenţia de la adevărata cauză a bolii. În mai 2026, în urma unui amplu proces internaţional de consens, afecţiunea cunoscută timp de decenii sub denumirea de Polycystic Ovary Syndrome (PCOS) a fost redenumită Polyendocrine Metabolic Ovarian Syndrome (PMOS). Noua denumire reflectă mai bine caracterul multisistemic al afecţiunii şi faptul că aceasta nu reprezintă o problemă limitată la nivelul ovarelor. Procesul de schimbare a denumirii a fost publicat în The Lancet şi a implicat organizaţii medicale, academice şi de pacienţi din întreaga lume”, a subliniat dr. Georgiana Bolocan.  

PMOS afectează tot organismul

Medicul a explicat că manifestările sindromului pot debuta încă din perioada adolescenţei, uneori în apropierea menarhei, însă tabloul clinic poate deveni evident şi ulterior. În practica ginecologică, pacienta se poate prezenta la medic cu un tablou foarte variat de simptome cum ar fi menstruaţii neregulate, perioade lungi fără menstruaţie, anovulaţie, dar şi infertilitate.

 „Există paciente care prezintă cicluri aparent regulate pentru o perioadă de timp, pentru ca ulterior să apară tulburări de ovulaţie şi modificări ale ciclului menstrual. Printre cele mai frecvente semne şi simptome se numără ciclurile menstruale neregulate sau rare, absenţa menstruaţiei, ovulaţia neregulată sau imprevizibilă şi dificultăţile de obţinere a unei sarcini. Aceste manifestări sunt consecinţa disfuncţiei ovulatorii şi a modificărilor endocrine caracteristice sindromului. Un alt element important este hiperandrogenismul, adică prezenţa unor niveluri crescute de androgeni sau a unor manifestări clinice determinate de aceştia. Pacienta poate observa apariţia sau accentuarea pilozităţii în regiuni androgen-dependente, acnee persistentă.

Pe lângă componenta reproductivă şi endocrină, PMOS are şi o importantă componentă metabolică. Rezistenţa la insulină şi hiperinsulinemia sunt frecvent întâlnite, deşi nu sunt prezente în mod obligatoriu la toate pacientele. Aceste modificări pot favoriza creşterea riscului de tulburări ale metabolismului glucidic şi se pot asocia cu dificultăţi în controlul greutăţii. Relaţia dintre greutate, insulinorezistenţă şi tulburările endocrine este complexă şi bidirecţională, fiecare dintre aceşti factori putând influenţa evoluţia celorlalţi. Nu toate pacientele prezintă aceleaşi simptome sau aceleaşi modificări hormonale”, a menţionat ginecologul.

Factorii genetici, importanţi în declanşarea PMOS

În ceea ce priveşte cauzele care stau la baza afecţiunii, medicul a precizat că etiologia sindromului ovarian metabolic poliendocrin nu este încă pe deplin elucidată.

„Datele disponibile susţin existenţa unei interacţiuni complexe între predispoziţia genetică şi epigenetică, dereglările endocrine şi metabolice şi factorii de mediu, PMOS având astfel o etiologie multifactorială.

Această heterogenitate etiopatogenică explică diversitatea manifestărilor clinice şi metabolice. Printre factorii de risc asociaţi cu apariţia şi expresia fenotipică a sindromului se numără predispoziţia familială, rezistenţa la insulină, hiperandrogenismul, excesul ponderal şi obezitatea, precum şi anumiţi factori nutriţionali şi de stil de viaţă. Factorii de mediu pot interacţiona cu susceptibilitatea genetică şi epigenetică, influenţând atât apariţia sindromului, cât şi severitatea manifestărilor acestuia”, a explicat dr. Georgiana Bolocan.

Factorii genetici au un rol important în susceptibilitatea pentru PMOS, mai spune medicul, sindromul fiind considerat o afecţiune complexă, cu determinism poligenic. Studiile din literatura de specialitate au identificat numeroase variante genetice asociate cu diferite componente ale sindromului şi au evidenţiat interacţiuni atât între gene, cât şi între factorii genetici şi cei de mediu.

„Genele candidate identificate până în prezent sunt implicate în mai multe mecanisme fiziopatologice, inclusiv steroidogeneza ovariană şi suprarenaliană, secreţia şi acţiunea insulinei, acţiunea hormonilor steroizi, reglarea gonadotropinelor, metabolismul energetic şi procesele inflamatorii.

Printre genele şi căile biologice investigate în fiziopatologia PMOS se numără: steroidogeneza ovariană şi suprarenaliană: CYP11A1, CYP17A1, CYP19A1 şi alte gene implicate în sinteza hormonilor steroizi; secreţia şi acţiunea insulinei: INS, INSR, IRS1, IRS2 şi CAPN10, implicate în diferite componente ale homeostaziei şi semnalizării insulinei; acţiunea hormonilor steroizi: AR (receptorul androgenic) şi SHBG (globulina de legare a hormonilor sexuali), cu rol în disponibilitatea şi acţiunea androgenilor; reglarea funcţiei gonadotropinelor şi a foliculogenezei: FSHR (receptorul hormonului foliculostimulant), LHCGR, precum şi gene asociate sistemului AMH şi folistatină şi metabolismul şi alte mecanisme implicate în fiziopatologia PMOS: FTO, PAI-1 şi alte gene investigate în relaţie cu obezitatea, metabolismul energetic, inflamaţia şi riscul metabolic.

Dar identificarea unei variante genetice asociate cu PMOS nu înseamnă că aceasta este, în mod individual, responsabilă de apariţia sindromului. Cel mai probabil, riscul este determinat de efectul cumulativ al mai multor variante genetice, modul în care acestea interacţionează între ele şi influenţa factorilor de mediu. Din acest motiv, factorii genetici trebuie consideraţi factori de susceptibilitate, şi nu determinanţi unici ai bolii”, a subliniat medicul ginecolog.

Stilul de viaţă sănătos îmbunătăţeşte rezultatul terapeutic

Modificarea stilului de viaţă reprezintă una dintre componentele fundamentale ale managementului sindromului ovarian metabolic poliendocrin (PMOS), fiind recomandată tuturor pacientelor, indiferent de statusul ponderal, mai spune medicul.

„Pe lângă tratamentul medicamentos atunci când acesta este indicat de medic, stilul de viaţă sănătos completează şi poate contribui la îmbunătăţirea rezultatelor terapeutice. Activitatea fizică regulată, menţinerea unei greutăţi corporale adecvate, adoptarea unei alimentaţii echilibrate, precum şi evitarea fumatului şi limitarea consumului de alcool fac parte dintr-o strategie de intervenţie asupra stilului de viaţă. În cazul pacientelor cu exces ponderal, scăderea în greutate, chiar şi modestă, poate avea efecte favorabile asupra profilului metabolic şi hormonal. Controlul ponderal poate contribui la îmbunătăţirea regularităţii ciclurilor menstruale, a ovulaţiei şi a parametrilor metabolici, precum şi la reducerea hiperandrogenismului.

Prin optimizarea transportului şi metabolismului glucozei, activitatea fizică poate îmbunătăţi sensibilitatea la insulină şi poate contribui la ameliorarea tulburărilor metabolice asociate PMOS. Activitatea fizică de intensitate moderată spre intensa poate avea beneficii importante asupra rezistenţei la insulină, compoziţiei corporale şi condiţiei fizice. În acelaşi timp, exerciţiile de rezistenţă, asociate cu activitatea aerobică, pot contribui la îmbunătăţirea profilului metabolic şi hormonal, inclusiv a hiperandrogenismului”, a sublinat medicul.

Tratamentul PMOS este personalizat, în funcţie de simptome

După excluderea altor cauze care pot mima tabloul clinic, diagnosticul PMOS se bazează pe criterii clinice şi/sau biochimice de hiperandrogenism, asociate cu tulburări de ovulaţie şi/sau morfologie ovariană polichistică, aşa cum sunt Criteriile ESHRE/ASRM – Rotterdam (2003) şi Criteriile Androgen Excess Society (AES) (2006).

„Criteriile Rotterdam permit stabilirea diagnosticului în prezenţa a două din cele trei caracteristici, în timp ce criteriile NICHD/NIH şi AES acordă un rol central hiperandrogenismului. Criteriile Rotterdam includ hiperandogenism, oligoovulatie/anovulatie şi morfologie ovariană micropolichistică, în timp ce criteriile AES includ hiperandogenism, oligoovulatie/anovulatie, morfologie ovariana micropolichistică şi excluderea altor afecţiuni cu manifestări similare”, a prezentat dr. Bolocan.

Tratamentul sindromului ovarian metabolic poliendocrin este individualizat şi adaptat simptomatologiei şi obiectivelor fiecărei paciente, scopul terapeutic fiind ameliorarea manifestărilor hiperandrogenismului, reglarea ciclurilor menstruale, inducerea ovulaţiei la pacientele care doresc obţinerea unei sarcini şi reducerea riscului de complicaţii pe termen lung.

„Având o etiopatogenie multifactorială şi o prezentare clinică heterogenă, PMOS necesită o abordare terapeutică complexă şi multidisciplinară. Piatra de temelie a tratamentului este reprezentată de modificarea stilului de viaţă, prin activitate fizică regulată, alimentaţie echilibrată şi menţinerea unei greutăţi corporale adecvate. În funcţie de manifestările clinice şi de obiectivele terapeutice, tratamentul poate fi împărţit în măsuri nonfarmacologice şi tratament farmacologic.

Există medicamente ţinţite pentru anovulaţie şi infertilitate, pentru cea din urmă, fertilizarea in vitro putând fi luată în considerare în cazurile refractare la tratamentul medicamentos.

Pentru hirsutism şi acnee, contraceptivele orale combinate reprezintă tratamentul farmacologic de bază la pacientele care nu doresc sarcină, contribuind la reglarea ciclurilor şi reducerea nivelurilor de androgeni. Efectul clinic asupra hirsutismului apare de obicei după câteva luni. Antiandrogenii, în special spironolactona, pot fi utilizaţi în cazurile persistente, dar necesită contracepţie eficientă din cauza riscului teratogen asupra fătului de sex masculin. Metodele cosmetice, precum epilarea laser, electroliza sau metodele mecanice, pot fi asociate tratamentului medicamentos.

La pacientele care nu doresc sarcină şi prezintă amenoree, administrarea ciclică de progestative poate preveni hiperplazia endometrială şi apariţia sângerărilor uterine disfuncţionale. Contraceptivele orale combinate reprezintă, de asemenea, o opţiune pentru controlul ciclului menstrual”, a explicat dr. Georgiana Bolocan.

PMOS poate genera boli grave

Ginecologul a mai precizat că cele mai mari provocări ale acestui sindrom sunt stabilirea diagnosticului si identificarea conduitei de tratament adecvate fiecărei paciente.

„PMOS  este o afecţiune complexă, cu evoluţie pe termen lung şi cu implicaţii care depăşesc sfera reproductivă. Deşi infertilitatea asociată anovulaţiei reprezintă una dintre principalele manifestări clinice, sindromul se asociază şi cu un risc crescut de complicaţii metabolice şi cardiovasculare, precum diabetul zaharat de tip 2, dislipidemia şi hipertensiunea arterială, apnee în somn, depresie, anxietate şi tulburări de alimentaţie, dar şi cancer de endometru. De aceea, managementul PMOS trebuie să depăşească tratamentul simptomatic şi să includă identificarea precoce şi monitorizarea factorilor de risc pe termen lung, necesitând o abordare multidisciplinară în care sunt incluşi medici ginecologi, endocrinologi, diabetologi, cardiologi şi  nutritionişti.

În prezent, nu există un tratament curativ unic pentru PMOS, intervenţiile terapeutice fiind orientate în principal către controlul manifestărilor clinice şi reducerea riscurilor asociate. O abordare precoce, multidisciplinară şi pe termen lung este esenţială pentru prevenirea complicaţiilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientelor”, a conchis medicul.