Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ”admis în parte” o plângere depusă de Ucraina împotriva Rusiei după anexarea Crimeei în 2014 şi...
Camera Reprezentanţilor dezbate miercuri o nouă inculpare a lui Donald Trump, care ar putea intra în istorie ca singurul preşedinte care a fost supus de două...
Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina, uniune civică care reuneşte peste 20 de societăţi culturale şi organe de presă din regiunile Cernăuţi,...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care nu a obţinut până în prezent nicio doză de vaccin împotriva covid-19, îndeamnă Uniunea Europeană (UE)...
Statele Unite au impus luni sancţiuni împotriva unor ucraineni şi entităţi din Ucraina, acuzându-i de interferenţă în alegerile din Statele Unite şi...
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat cu cancelarul german Angela Merkel despre eventualitatea unei ”producţii comune de vaccinuri” împotriva noului...
Justiţia rusă a condamnat marţi la 15 ani de închisoare o fostă conducătoare a unei întreprinderi din sectorul energetic, Karina Ţurkan, acuzată de...
Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene Oleksandr Tupiţki face obiectul unei anchete cu privire la o presupusă influenţare a unui martor, anunţă...
Ucraina a depăşit joi pragul de un milion de contaminări cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, soldată cu 17.395 de morţi, potrivit ultimelor date...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat cu omologii săi rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski despre războiul ruso-ucrainean, la un an de...
Autorităţile ucrainene vor includerea Cernobîlului în patrimoniul mondial Unesco, propunerea fiind făcută de ministrul Culturii, Oleksandr Tkatcenko,...
Marina rusă a anunţat joi că nave ruse urmează să participe - pentru prima oară de zece ani - la exerciţii NATO la care iau parte 30 de ţări, în largul...
Belarusul interzice ieşirea din ţară pe cale terestră - începând de la 20 decembrie -, din cauza pandemie covid-19, o măsură denunţată de opoziţie...
Rusiei să pună capăt ”ocupaţiei temporare” a Peninsulei ucrainene Crimeea, pe care a Moscova a anexat-o în 2014, relatează AFP.
Ţările din Europa de Est au depăşit sâmbătă pragul de 5 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2, iar Rusia şi Ucraina au înregistrat cifre record de noi...
Federaţia Ucraineană de Fptbal a anunţat că toţi membrii delegaţiei echipei naţionale care a făcut deplasarea în Elveţia pentru meciul din Liga...
Trei jucători din naţionala Ucrainei sunt infectaţi cu noul coronavirus, iar meciul cu Elveţia, din Liga Naţiunilor, este în pericol de a nu se desfăşura.
Fostul premier proeuropean Maia Sandu a obţinut o victorie în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Republica Moldova, duminică, înfrângându-l cu...
Cinci cazuri pozitive cu noul coronavirus au fost înregistrate la naţionala Ucrainei înaintea meciului cu Germania, din Liga Naţiunilor.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost spitalizat după ce s-a îmbolnăvit de covid-19, scrie presa locală, iar Ucraina a înregistrat joi un...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat luni serviciul său de presă, precizând că şeful statului...
Un suspect rus, judecat de către un tribunal olandez cu privire la rolul pe care l-a jucat în doborârea zborului MH17, în estul Ucrainei, în 2014, a declarat...
Georgienii votează sâmbătă în alegeri legislative cu un rezultat incert, după ce opoziţia a reuşit să se unească împotriva partidului aflat la putere,...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Satu Mare au desfăşurat au depistat un cetăţean ucrainean care...
Donald Trump şi Joe Biden au abordat subiecte de fond - pandemia covid-19, imigraţia, modificările climatice, între altele - în ultima lor dezbatere faţă...