Poliţia italiană anunţă că a confiscat bunuri în valoare de 1,14 milioane de euro aparţinând unei ”grupări criminale” - alcătuită din aproximativ 40 de persoane implicate în ”cereri de finanţare bazate pe date mincinoase -, suspectate de deturnare de fonduri agricole de la Uniunea Europeană (UE) la Salerno, în apropiere de Napoli, relatează AFP.
Cele 40 de persoane sunt implicate în primirea - prin mai multe întreprinderi - a unor ”finanţări europene destinate sectorului agricol şi dezvoltării zonelor rurale” prin ”cereri de finanţare bazate pe date mincinoase”, au precizat marţi într-un comunicat Carabinierii.
#Carabinieri della sezione #EPPO (European Pubblic Prosecutor Office) di #Napoli scoprono fondi europei per il settore agricolo ottenuti con richieste di finanziamento basate su dati non veritieri. Maxi sequestro per oltre 1milione di euro https://t.co/bviiMCUby1 pic.twitter.com/G5tCXUP7AS
— Arma dei Carabinieri (@_Carabinieri_) May 27, 2025
Conducătorii acestor societăţi au beneficiat de ”complicitatea iunor tehnicieni agricoli şi funcţionari din regiunea Campania”, a cărei capitală este Napoli, în schimbul unui procent din sumele deturnate, precizează Carabinierii.
Un membru al forţelor de ordine i-a avertizat pe suspecţi cu privire la anchetee în curs.
O purtătoare de cuvânt a Carabinierilor, contactată de AFP, a exclus o implicare a mafiei.
La începutul lui mai, bunuri în valoare de 9,5 milioane de euro au fost confiscate la Caserte, tot în apropiere de Napoli, în cadrul unei anchete cu privire la o presupusă deturnare a unor ajutoare acordate prin Politica Agricolă Comună (PAC) a UE.
Potrivit ultimelor date publicate de către Comitetul de luptă împotriva fraudelor vizând UE (COLAF) - un organism independent al Guvernului italian -, în Italia au fost semnalate, în 2023, fraude şi nereguli în detrimentul findurilor PAC în sumă de aproximativ 22,7 milioane de euro - reprezentând 9,17% din totalul la nivel european.
Italia urmează să primească, în perioada 2022-2027, fonduri agricole europene în sumă de 28 de miliarde de euro dintr-un total de 270 de miliarde de euro, potrivit principalei organizaţii care reprezintă sectorul agricol în peninsulă, Coldiretti.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.