Poliţiştii şi procurorii din Bihor au început o anchetă în cazul unui tânăr care se presupune că a fost ucis, el fiind găsit dezbrăcat, doar în lenjerie intimă, şi cu capul zdrobit, pe o stradă din municipiul Oradea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trupul neînsufleţit al unui tânăr a fost descoperit joi dimineaţa, pe o stradă din municipiul Oradea, victima fiind doar în lenjerie intimă şi ciorapi şi având urme de lovituri violente la cap. Cadavrul a fost descoperit de un localnic în apropierea unui bloc, capul zdrobit al victimei fiind acoperit cu frunze.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, a declarat că procurorii bihoreni au deschis o anchetă în acest caz pentru omor şi a fost conturat deja un cerc de suspecţi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit sursei citate, anchetatorii au identificat victima, fiind vorba de un tânăr din Oradea în vârstă de 27 de ani, necăsătorit.

Zona în care a fost descoperit cadavrul tânărului a fost împânzită de poliţişti, joi, anchetatorii folosind şi câini pentru găsirea unor posibile urme care să îi conducă la ucigaş. De asemenea, anchetatorii au găsit în apropiere mai multe obiecte vestimentare, pe care le-au ridicat pentru a stabili dacă au sau nu legătură cu crima.

Oradea s-a confruntat cu o crimă violentă şi în primăvara acestui an, când un taximetrist a fost înjunghiat de un client şi lăsat în maşină, la câţiva kilometri de municipiu. Ucigaşul, un tânăr în vârstă de 19 ani ani, a fost prins atunci la scurt timp de poliţişti.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.