Peste 200 de forţe ale Ministerului de Interne participă, marţi, la zeci de percheziţii în mai multe judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Prejudiciul este estimat la 1,8 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, 20 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pun în aplicare 39 de mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile se desfăşoară în judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti”, a transmis, marţi, IPJ Vâlcea.

Sursa citată menţionează că acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.800.000 de lei.

”Totodată, vor fi puse în aplicare 29 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în cauză. Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene din zonele în care au loc percheziţiile, precum şi al jandarmilor”, a mai transmis sursa citată.

În total, aproximativ 200 de forţe participă la această acţiune.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.