Avocaţii pasagerului scos cu forţa dintr-un avion al United Airlines la Chicago au depus o cerere urgentă la un tribunal din Illinois pentru păstrarea înregistrărilor video şi a altor dovezi legate de incidentul produs duminică, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Citând riscul ”unor prejudicii serioase” pentru clientul lor, medicul David Dao, avocaţii vor ca United şi Primăria Chicago, care administrează O'Hare International Airport, să păstreze imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, înregistrările audio din cabina piloţilor, listele de pasageri şi personalul navigant şi alte materiale legate de zborul 3411 al United, între Chicago şi Louisville.

Departamentul Aviaţiei din Chicago a anunţat miercuri că alţi doi ofiţeri au fost suspendaţi în urma incidentului din 9 aprilie, în care Dao a fost târât de personalul de securitate de pe scaunul din avion şi pe culoarul dintre scaune.

Unul dintre ofiţeri a fost suspendat încă de marţi.

Paul Callan, avocat de drept civil şi penal din New York, a spus că indignarea provocată de tratamentul la care a fost supus Dao va determina probabil compania să încheie un acord rapid şi generos.

CITEȘTE ȘI United Airlines a provocat indignare pe reţelele de socializare după evacuarea unui pasager dintr-un avion
CITEȘTE ȘI Directorul United Airlines şi-a cerut scuze pentru târârea violentă a unui pasager dintr-un avion suprarezervat al companiei

”Pentru că United are o problemă catastrofală de PR, acest caz are o valoare mai mare decât în mod normal”, a spus el.

Directorul Executiv al United Airlines, Oscar Munoz, şi-a cerut scuze, miercuri, pentru incidentul ”cu adevărat oribil” în care Dao a fost târât în mod violent din avionul suprarezervat, pentru a face loc angajaţilor companiei, care trebuiau să ajungă de la Chicago la Louisville.

De asemenea, Munoz a precizat că va rezolva ce nu funcţionează, pentru ca un asemenea incident să nu se repete niciodată într-un avion al United Airlines.

Munoz este nevoit să ţină sub control publicitatea negativă şi apelurilor de boicot împotriva United, provocate de publicarea pe Internet a imaginilor cu tratamentul dur la care a fost supus Dao de către reprezentanţii companiei şi agenţii de securitate.

Imaginile îl arată pe Dao însângerat şi cu hainele în dezordine, revenind în cabină spunând ”Omorâţi-mă. Omorâţi-mă. Trebuie să merg acasă”.

Marţi, Dao se afla încă la un spital din Chicago recuperându-se din cauza rănilor, a spus avocatul său.

Miercuri, United a anunţat că îi va despăgubi cu costurile biletelor pe toţi pasagerii care s-au aflat în avionul respectiv.

Munoz a spus că United va analiza cum poate despăgubi clienşii care renunţă de bună voie la locurile din avioanele suprarezervate, adăugând că este probabil să nu ceară pasagerilor aflaţi deja pe scaune să renunţe la zbor.

Unii congressmeni americani au cerut noi reguli care să facă mai dificilă suprarezervarea zborurilor, ca mijloc de creştere a veniturilor.

Preşedintele american Donald Trump a spus că este ”oribil” că Dao a fost târât din avion, potrivit unui interviu acordat Wall Street Journal.

În loc să ceară oprirea practicii suprarezervării, Trump a spus în schimb că nu ar trebui să existe o limită superioadă a stimulentelor oferite de operatorii aerieni pasagerilor în schimbul locurilor lor.

Liderii republicanilor şi democraţilor di cmitetul din Senat pentru supravegherea transporturilor au criticat acţiunile United.

Directorul general al Delta Air lines, Ed Bastian, a apărat însă suprarezervările drept ”o practică validă de afaceri” care nu necesită o supraveghere suplimentară din partea guvernului.

Scandalul a rezonat în întreaga lume, utilizatorii reţelelor sociale din Statele Unite, China şi Vietnam cerând boicotarea celui de-al treilea mare operator aerian american, în funcţie de traficul de pasageri, şi oprirea practicii de suprarezervare a locurilor.

Acţiunile United Continental au închis miercuri în scădere cu 1,1%, iar marşi au coborât cu 4,4%.

Două petiţii online care au cerut demisia lui Munoz să demisioneze din funcţia de CEO au atras peste 124.000 de semnături, până miercuri după-amiază. Munoz a declarat la ABC că nu intenţionează să demisioneze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.