Radu Miruţă: Nu există vreo decizie la nivelul CFR infrastructură, Carpatica Feroviar, ori în Portul Constanţa care să prioritizeze trenurile cu cerealele altor state în defavoarea celor româneşti

Radu Miruţă: Nu există vreo decizie la nivelul CFR infrastructură, Carpatica Feroviar, ori în Portul Constanţa care să prioritizeze trenurile cu cerealele altor state în defavoarea celor româneşti

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, anunţă că nu există vreo decizie la nivelul CFR infrastructură, Carpatica Feroviar, ori în Portul Constanţa care să prioritizeze trenurile cu cerealele altor state în defavoarea celor româneşti. El arată că în luna septembrie, au intrat în Portul Constanţa un total de 300 de garnituri de tren, dintre care 49 au reprezentat cereale din Ucraina, adică 16,3%.

”Nu există vreo decizie la nivelul CFR infrastructură, Carpatica Feroviar, ori în Portul Constanţa care să prioritizeze trenurile cu cerealele altor state în defavoarea celor româneşti. Există multă emoţie pe subiectul transportului cerealelor şi adesea sunt discutate cifre neadevărate. Pentru că înţeleg îngrijorările fermierilor români, am cerut un raport detaliat, astfel încât să mă asigur că, pe infrastructura feroviară din România, statul nu le pune piedici agricultorilor”, transmite ministrul interimar al Transporturilor pe Facebook. 
 
Miruţă arată că cifrele vorbesc de la sine şi precizează că în luna septembrie, au intrat în Portul Constanţa un total de 300 de garnituri de tren, dintre care 49 au reprezentat cereale din Ucraina, adică 16,3%. 
 
”Aceste 49 de trenuri includ şi situaţiile în care cerealelor li s-ar fi schimbat originea prin transbordare pe teritoriul naţional. În lunile precedente, procentajul a fost mult mai mic”, mai afirmă Miruţă. 
 
Ministrul menţionează că la nivelul căii ferate din România nu există, în acest moment, o saturaţie a capacităţii, existând loc pentru o creştere suplimentară a traficului cu aproximativ încă 20%.
 
”Pentru a-i ajuta pe agricultorii din România care au reclamat o serie de dificultăţi, aşa cum am promis la întâlnirea de luni, astăzi este gata ordinul de ministru prin care punem mai multă ordine în programarea încărcărilor şi descărcărilor. Va fi publicat în transparenţă decizională. Mai multă ordine înseamnă reguli clare şi mai puţine posibilităţi pentru „băgatul în faţă” către Portul Constanţa”, spune Radu Miruţă.

În urmă cu o zi, Miruţă afirma că problemele semnalate de către fermieri cu privire la transportul cerealelor din Portul Constanţa nu ţin de lipsa de capacitate, ci de lipsa programărilor şi a coordonării.

El anunţa că s-a decis emiterea unui ordin de ministru astfel încât întreaga operaţiune să fie programată şi coordonată, în funcţie de capacitatea vapoarelor din Portul Constanţa.

”Vagoanele de tren şi TIR-urile nu mai stau încărcate prin triaje şi parcări, devenind depozite de cereale mobile. Dispare mica înţelegere despre cine iese din coadă şi intră înainte la încărcat, a transmis Miruţă.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră