Rusia denunţă „militarizarea” Uniunii Europene, după ce Franţa a testat o rachetă nucleară

Rusia denunţă „militarizarea” Uniunii Europene, după ce Franţa a testat o rachetă nucleară

Kremlinul a denunţat miercuri „militarizarea” Uniunii Europene, la o zi după ce Franţa a testat o nouă rachetă intercontinentală cu capacitate nucleară, un exerciţiu la care a asistat şi preşedintele Emmanuel Macron, relatează AFP.

„Este un mesaj puternic şi clar (...) Europa este obsedată de ideea militarizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„În faţa unor astfel de acţiuni agresive şi a unor astfel de proiecte, Rusia rămâne vigilentă” şi „ia toate măsurile necesare pentru a-şi garanta securitatea”, a avertizat el. 

„UE îşi bazează identitatea în materie de apărare şi securitate pe confruntarea cu Rusia”, a completat Peskov, calificând această politică drept „o cale fără ieşire”.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al lui Putin a afirmat apoi că Moscova rămâne „deschisă dialogului”, respectând retorica duală pe care o practică Kremlinul. „Considerăm că orice problemă trebuie rezolvată nu prin lansări demonstrative de rachete, ci prin dialog”, a spus Peskov.

Emmanuel Macron a asistat marţi dimineaţă la un prim test cu racheta balistică strategică mare-sol M51.3, cu capacitate nucleară, lansată de pe un submarin în largul coastei departamentului Finistère, din Bretania. Acest test a avut loc într-un context din ce în ce mai tensionat în Europa, unde mai multe ţări acuză Moscova pentru o serie de atacuri hibride.

CITEȘTE ȘI Franţa a efectuat un exerciţiu de lansare a unei rachete nucleare M51 de pe un submarin, la care a asistat şi preşedintele Emmanuel Macron - VIDEO

Liderul rus Vladimir Putin a dat asigurări săptămâna trecută că ţara sa „nu are intenţia de a ataca pe nimeni”, dar a avertizat totodată că Rusia se va apăra în cazul unui atac al ţărilor NATO pe teritoriul său, folosind „toate tipurile de arme” de care dispune.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră