Planurile economice ale preşedintelui american Donald Trump, cu politici dure în domeniul comerţului şi imigraţiei, ar putea crea probleme serioase la nivel mondial, a avertizat vineri Fitch Ratings, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Administraţia Trump reprezintă un risc pentru condiţiile economice internaţionale şi fundamentele ratingurilor suverane. Predictibilitatea politicilor americane s-a redus, canalele de comunicare internaţionale şi normele relaţionale existente au fost lăsate deoparte, crescând probabilitatea unor schimbări bruşte, neanticipate, cu posibile implicaţii globale”, se arată într-un comunicat al Fitch.

Cele mai grave implicaţii ar implica retrogradarea unor ratinguri suverane.

Fitch nu a menţionat specific că ratingul Statelor Unite ar putea fi redus, dar a enumerat mai mulţi parteneri comerciali care ar putea fi afectaţi, dacă ar apărea condiţii negative din măsurile lui Trump referitoare la acordurile comerciale şi regulile legate de imigraţie.

Între statele care ar putea fi cele mai afectate se află Canada, Germania, China, Japonia şi Mexic, toate menţionate de Trump şi consilierii săi că ar beneficia de acorduri comerciale incorecte.

Potrivit Fitch, dacă retorica va continua, lista de ţări ar putea deveni mai mare.

Deocamdată, Fotch continuă să estimeze că riscurile globale referitoare la finanţare şi economie sunt în scădere, cel mai probabil fiind un scenariu mai puţin grav, în special în privinţa comerţului.

Administraţia Trump s-a retras din Parteneriatul Trans-Pacific, vrea să renegocieze acordul NAFTA şi a criticat companiile care produc în străinătate pentru piaţa americană.

Fitch a anunţat joi că numărul ţărilor cu ratinguri AAA a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani

SUA îşi păstrează ratingul AAA, dar Fitch a notat că ”finanţele publice sunt relativ slabe”.

Un factor pozitiv este intenţia lui Trump de reducere a taxelor şi reglementărilor şi de a creşte investiţiile în infrastructură, măsuri care susţin creşterea economică. În schimb, restricţionarea imigraţiei este un factor negativ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.