Gantz consideră că data lansării discuţiilor în Guvern cu privire la planul Trump de anexare a unor părţi ale Cisiordaniei nu este ”sacră” şi transmite Casei Albe că este necesar să fie îmbunătăţit ”împreună cu parteneri strategici din regiune şi împreună Externe 29 iun 2020
Fostul premier francez François Fillon şi soţia sa Penelope, găsiţi vinovaţi de deturnare de fonduri publice, condamnaţi la cinci ani de închisoare, dintre care trei cu suspendarea şi, respextiv, trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul angajărilor Externe 29 iun 2020
Johnson promite un "New Deal" à la Roosevelt în vederea relansării economiei britanice, afectată dur de pandemia covid19 Externe 29 iun 2020
Comisarul european însărcinat cu Comerţul Phil Hogan se răzgândeşte şi nu mai candidează la şefia Oorganizţaiei Mondiale a Comerţului Externe 29 iun 2020
Tsunami ecologist în alegerile municipale din Franţa; premierul Edouard Philippe, reales primar al portului Le Havre Externe 29 iun 2020
Turiştii care se duc în Grecia începând de miercuri sunt obligaţi să completeze un chestionar online cu 48 de ore înainte de sosire şi să obţină un cod QR în cadrul depistării covid-19 Externe 29 iun 2020
Legislativul din Mississippi retrage stindardul Confederaţiei sudiste de pe steagul statului, ultimul care păstrează această amintire a perioadei sclaviei Externe 29 iun 2020
China impune sancţiuni SUA în emiterea de vize unor oficiali americani în dosarul Hong Kong Externe 29 iun 2020
Coronavirusul, un ”dezastru” pentru Regatul Unit, recunoaşte Boris Johnson, care nu vrea însă să fie anchetat încă cu privire la modul în care a gestionat criza; ”a adormit la volan” în timpul crizei, denunţă Keir Starmer Externe 29 iun 2020
Merkel îl primeşte pe Macron la Castelul Meseberg înainte ca Germania să preia o preşedinţie semestrială riscantă a UE Externe 29 iun 2020
Ciprian Ciucu: Nu ne convine deloc situaţia ca România să aibă un guvern fără puteri depline / Am vorbit cu Ilie Bolojan. Nu se agaţă de putere / Premier tehnocrat: Ştiu că s-au avansat nişte nume, asta pot să vă zic, dar nu ştiu care sunt acele numeieri, 22:22
Garda de Mediu avertizează că fotografiile publicate în mediul online nu ţin loc de sesizări pentru încălcarea legislaţiei de mediu: Nu ne oferă toate pârghiile legale pentru a interveni eficientieri, 15:58
Tenis: Culisele suspendării Marketei Vondrousova, campioana de la Wimbledon din 2023 / Ce arată raportul ITIAieri, 18:17
Spotmedia.roImagini șocante din Grecia: Șoferii continuă să circule pe un pod prăbușit de 3 ani (Video)
Reţeaua de săli de fitness SWEAT devine Level Up şi se extinde cu o nouă locaţie în Bucureşti. Urmează o serie de alte 4 săli până la finele acestui an
Coral Companies lansează, în această toamnă, Coral Community, o platformă digitală dedicată comunităţilor din clădirile de birouri
IGSU: Peste 2.300 de hectare de teren, mistuite de flăcări în doar trei zile/ În această perioadă, pompierii au stins peste 500 de incendii, aproape trei sferturi fiind arderi necontrolate/ Ce riscă cei care ard vegetaţia uscatăastăzi, 10:01
Ceuta: Marocul anunţă, în primul său bilanţ oficial, moartea a 11 migranţi. Spania a înregistrat 72 de deceseastăzi, 06:03
Ministrul Apărării, întrebat dacă dronele venite în România sunt parte dintr-o provocare sau accidente: E fină diferenţa / De unde până unde trebuie să-mi consum eu resursele Armatei Române să dau jos cu nişte drone care intră ilegal la mine în ţarăieri, 22:07
Restricţii de circulaţie pe drumurile din judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, vizate de o avertizare cod roşu de caniculă / Ce vehicule sunt exceptate / Recomandări pentru şoferiastăzi, 08:01
Sibiu - Accident în care au fost implicate patru maşini, pe A1. Patru persoane au fost rănite - FOTOastăzi, 08:42
Ţara Galilor, prima federaţie care anunţă că îşi retrage sprijinul pentru realegerea lui Infantino în fruntea FIFAastăzi, 08:14
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Forma proiectului noii legi a salarizării, convenită la Ministerul Sănătăţii, este pragul minim pentru o lege acceptabilă. Refuzul de a transpune fidel soluţiile comune ar însemna eşecul dialogului socialastăzi, 11:23Social
Nouă detonare a stâncii Pârjoaia, pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă/ Miruţă: E un succes/ O zi de funcţionare suplimentară a Centralei e de vreo trei ori mai eficientă financiar decât costurile acestor operaţiuniastăzi, 11:19Social
Tenis: Alexander Zverev consideră că sancţiunile financiare nu ar împiedica jucătorii să nu participe la turneele Masters 1000astăzi, 11:15Sport
Todd Blanche abandonează un fon controversat ”împotriva instrumentalizării”, pentru a-şi debloca confirmarea în Guvernastăzi, 10:58Externe
ANM: Valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica/ Cod roşu de caniculă, luni, în Bihor, Arad şi Satu Mare/ De marţi, va fi caniculă în toată ţara, iar Codul roşu va viza judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş - HARTAastăzi, 10:34Social
Reţeaua de săli de fitness SWEAT devine Level Up şi se extinde cu o nouă locaţie în Bucureşti. Urmează o serie de alte 4 săli până la finele acestui anastăzi, 10:21Oameni fericiti medici buni
Phil Collins spune că a fost la un pas de moarte în 2024 din cauza abuzului de alcool: „Oamenii veneau să-şi ia rămas bun”astăzi, 10:18Entertainment
Sute de case şi structuri distruse la Spokane, în statul Washington, în nord-vestul SUA, devastat de trei incendii de pădure fulgerătoare, niciunul controlat. Nicio victimă, 2.180 de hectare devastate. Garda Naţională, mobilizatăastăzi, 10:18Externe
În plin scandal, Gianni Infantino îşi apără bilanţul: ”Definiţia oficială a FIFA este: furnizorul oficial de fericire pentru umanitate” - VIDEOastăzi, 10:14Sport
Tranzacţie de peste 25 de milioane de euro: Fondul de investiţii BoldMind şi echipa de management a Pall-Ex, liderul pieţei de transport paletizat din România, preiau companiaastăzi, 10:05Economic