Preşedintele rus Vladimir Putin a prelungit cu cinci ani mandatul lui Kirill Dmitriev în funcţia de director al fondului suveran RDIF al Rusiei, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, relatează Reuters.
Bancherul de investiţii, care a studiat în SUA, este, de asemenea, un emisar prezidenţial, care a reprezentat Rusia la discuţiile la nivel înalt cu administraţia preşedintelui american Donald Trump.
Săptămâna trecută, Dmitriev s-a deplasat în SUA pentru întâlniri cu emisarii lui Trump, Steve Witkoff, Jared Kushner şi alţii, pentru a discuta despre cooperarea economică dintre Rusia şi SUA, probleme energetice şi eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, au declarat surse pentru Reuters.
Dmitriev, care a lucrat la Goldman Sachs şi la firma de consultanţă McKinsey, este considerat în Rusia drept favoritul SUA dintre negociatori.



























