AFP: Contaminările cu covid-19 scad, în lume, la cel mai mic nivel de la sfârşitul lui octombrie; epidemia accelerează puternic în Malaysia; 23 de ţări cu o incidenţă de peste 200, dintre care 16 europene; SUA înregistrează cele mai multe decese din cauza Externe 5 feb 2021
UE şi Rusia vor să coopereze în pofida diferendelor şi unei crize de încredere, afirmă Borrell şi Lavrov Externe 5 feb 2021
Navalnîi, judecat într-un nou proces pe care-l denunţă drept politic, cu privire la defăimarea unui veteran din al Doilea Război Mondial Externe 5 feb 2021
Macron şi Merkel se întâlnesc şi discută despre Apărarea europeană şi relaţia transatlantică, în urma unor fricţiuni, după ce Biden întinde o mână aliaţilor tradiţionali ai SUA Externe 5 feb 2021
Aleasa trumpistă radicală Marjorie Taylor Greene, o adeptă QAnon, exclusă din mai multe comisii din Congres, în urma unor declaraţii complotiste Externe 5 feb 2021
Biden schimbă ferm registrul, în comparaţie cu Trump, în primul discurs de politică externă, la Departamentul de Stat, faţă de Putin Externe 5 feb 2021
Liderul organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) Khalid Batarfi, arestat în octombrie în Yemen Externe 5 feb 2021
Şefa opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia îi cere lui Putin ”să asculte poporul” Externe 4 feb 2021
Siegfried Mureşan, despre dezvăluirile Wall Street Journal referitoare la ambasadoarea SUA la Atena: Oamenii politici care au avut contacte cu doamna ambasador trebuie să explice cu ce scop, dacă au ajutat România şi dacă au servit intereselor altor stateieri, 17:20
Grindeanu: Tentativa de manipulare legată de o aşa-zisă conspiraţie împreună cu americanii pentru a-l îndepărta pe incompetentul Bolojan este din categoria conspiraţiilor cu pământul e plat / Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!ieri, 13:11
Seulul cere ca Ucraina să prezinte scuze pentru că a dezvăluit informaţii confidenţiale despre prizonierii de război nord-coreeniastăzi, 06:27
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a demisionat, deschizând calea către alegerile anticipateieri, 21:35
Profit.roEXCLUSIV Apartamente ca la Doi Cocoși. Familia Cristi Borcea continuă parteneriatul cu familia Ion printr-un nou proiect rezidențial. Au cumpărat un teren într-o zonă imobiliară efervescentă
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Adevărul din spatele bolilor rare: „Anii fără diagnostic nu sunt ani de pauză, sunt ani în care boala progresează”
Hisense prezintă gama TV 2026: tehnologie RGB MiniLED îmbunătăţită, ecrane de peste 100 de inch şi o nouă generaţie de televizoare Lifestyle
CONCORDIA lansează apelul către companii pentru susţinerea celei de-a X-a ediţii a Concertului Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!”
UPDATE - Termen la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de stat/ Forţele de ordine, în alertă/ Potra a ajuns primul la CAB, iar apoi şi Georgescu astăzi, 06:00
Oana Ţoiu, despre dezvăluirile Wall Street Journal referitoare la ambasadoarea SUA la Atena: A fost o vizită în cadrul unui format de eveniment al mediului de afaceri, în afara unui mandat de negociere sau în relaţie cu instituţiile statului românastăzi, 11:40
România cu bagajele la uşă. Cum încercau mii de oameni să plece în RFG în ultimii ani ai lui Ceauşescuastăzi, 12:15
Trump anunţă, la Axios, că se aşteaptă la o reluare a negocierilor cu Iranul săptămâna aceasta, după ce a respins un plan al Teheranului în vederea unei redeschideri a Strâmtorii Ormuz în şapte zile. Negocieri indirecte, mediate de Qatar, ar putea avea loastăzi, 11:11
COTAR cere amânarea sancţiunilor pentru neplata TollRo, care intră în vigoare de la 1 octombrieastăzi, 12:24
O parte dintre păgubiţii Nordis, chemaţi să decidă cu privire la continuarea lucrărilor la unul dintre blocurile din Năvodari. DIICOT este de acord cu reluarea construcţiilorastăzi, 11:30
Artistul moldovean de trap Bratan, expulzat din Italia după ce a blocat o autostradă, în apropiere de Milano, pentru a turna un clip pe care l-a postat pe Instagramastăzi, 13:29Externe
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la aerodromul din Iaşi, pilotul fiind rănitastăzi, 13:18Eveniment
Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea se menţine pe locul 16. Urcare de patru locuri pentru Gabriela Ruseastăzi, 13:17Sport
O companie olandeză de consultanţă IT şi inginerie tehnologică şi-a deschis sediu la Iaşi şi îşi propune să ajungă la o sută de angajaţi astăzi, 13:14Economic
Extrema dreaptă franceză debarcă în forţă în Senat, în care intră şi stânga radicală, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2027astăzi, 13:09Externe
Oana Ţoiu: Riscurile de securitate crescute la Marea Neagră şi atacurile din ultima vreme au ajuns să obtureze fluxurile globale de aprovizionare cu hrană/ Sunt mai multe state care depind de capacitatea noastră comună de a restabili comerţul cu grâne astăzi, 13:07Politic Intern
Sorin Şipoş (USR): Considerăm că încă mai este timp pentru a putea să strângem cele 233 de voturi / Până la momentul votului, se poate întâmpla orice / O să negociem atât în comisii, cât şi întâlnirea pe care sperăm că Mureşan o să o aibă cu PSD-ulastăzi, 12:58Politic Intern
Grindeanu: Suntem în scenarii total diferite între ce a fost Guvernul Veştea şi ce este acest guvern. Mureşan nu are greutatea politică şi nici experienţa administrativă necesare pentru a gestiona o ţară aflată sub presiunea atâtor crize suprapuseastăzi, 12:48Politic Intern
Reţele Electrice România investeşte 86 milioane lei pentru reţelele de înaltă tensiune din Constanţa şi Tulcea. Co-finanţare asigurată prin Programul de Dezvoltare Durabilă şi Tranziţie Justă 2021-2027 astăzi, 12:45Economic