Lucrări de Marc Chagall, Pablo Picasso, René Magritte, Henri Matisse, Salvador Dalí, Amedeo Modigliani şi Gustav Klimt fac parte din licitaţia de grafică...
WarnerMedia, divizie a AT&T Inc., a anunţat numirea Christinei Sulebakk în fruntea HBO Europe şi a lui Johannes Larcher la conducerea HBO Max International.
Tom Meighan, fostul solist al trupei britanice Kasabian, a prezentat public scuze pentru că şi-a agresat partenera în luna aprilie, scrie BBC.
Proiectul „Misiune la Muzeu” va fi demarat luna aceasta în trei muzee din Bucureşti, iar el va fi derulat până în luna octombrie.
Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi deputatul Ovidiu Raeţchi s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţi ai domeniului...
Trupa Vama va cânta la Arenele Romane din Bucureşti, pe 29 iulie, de la ora 21:00, iar accesul spectatorilor fără mască de protecţie va fi interzis.
Zeci de poliţişti şi protestatari au fost răniţi în manifestaţiile care au avut loc în faţa Parlamentului sârb şi în apropierea primăriei din oraşul...
Paul McCartney, Sheryl Crow, Joe Walsh şi Dave Grohl s-au numărat între artiştii care au participat la petrecerea online care a marcat a 80-a aniversare a...
Cea de-a 35-a ceremonie Rock and Roll Hall of Fame, reprogramată în luna noiembrie, a fost anulată din cauza pandemiei şi va fi înlocuită cu un program TV...
O simfonie corală compusă de Serghei Rahmaninov şi o suită de Nikolai Rimski-Korsakov vor fi prezentate joi, de la ora 19.00, în stagiunea online a...