Compania Disney va concedia 28.000 de angajaţi din parcurile tematice din Statele Unite, afectate de pandemie, iar 67% dintre aceştia vor fi lucrători cu...
Veronique Cayla, care s-a retras recent din conducerea postului public cultural Arte France, a fost aleasă preşedinte al Academiei César, care acordă anual...
Cântăreţii J Balvin, Bad Bunny şi Ozuna au primit cele mai multe nominalizări pentru cea de-a 21-a ediţie a premiilor Latin Grammy, care vor fi acordate pe...
Cel de-a patrulea sezon al serialului „The Crown” va fi lansat pe 15 noiembrie, a anunţat marţi Netflix.
Trei lacuri subterane cu apă lichidă au fost detectate în apropierea polului sudic al planetei Marte, scrie BBC, care precizează că cercetătorii au...
Sindicatul scenariştilor americani a anunţat că va acorda anul viitor premiile în luna martie, după ce gala Golden Globes, ceremoniile de acordare a...
Organizatorii Monte-Carlo Television Festival au transmis marţi, într-un comunicat remis News.ro, că fac tot posibilul pentru a organiza a 60-a ediţie în...
Reprezentaţiile spectacolelor Teatrului „Ion Creangă” vor fi reluate sâmbătă în Sala Mică din strada Biserica Amzei din Bucureşti, după o vară în...
Drama „A Sun”, regizată de Chung Mong-hong, este propunerea Taiwanului pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a...
James Cameron a încheiat filmările pentru „Avatar 2”, iar pentru al treilea film din franciză cineastul a spus că producţia este finalizată în...