O parte a protestatarilor din Piaţa Victoriei au pornit în marş spre Ministerul Sănătăţii Social 4 oct 2017
UPDATE - Câteva mii de oameni au protestat în Piaţa Victoriei. Rezultatul negocierilor între liderii sindicali şi premierul Tudose. FOTO Social 4 oct 2017
Restricţii de trafic în zona Parcului Circului, pentru inaugurarea monumentului Rainier al III-lea de Monaco Social 4 oct 2017
Un nou exerciţiu pentru verificarea funcţionării sistemelor de alarmare a populaţiei în caz de dezastre are loc astăzi Social 4 oct 2017
Restricţii de trafic în centrul Capitalei, pentru protestul sindicaliştilor din Cartel Alfa şi din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor Social 4 oct 2017
Trei persoane reţinute şi bunuri în valoare de 1,5 milioane de euro indisponibilizate, în dosarul de evaziune cu prejudiciu de aproape 6,5 milioane de euro Social 3 oct 2017
Două autoturisme, bijuterii, bani şi telefoane mobile, confiscate de poliţişti de la membrii reţelei suspectate de proxenetism Social 3 oct 2017
Lider sindical: Suntem nemulţumiţi de pregătirea cu care vine elevul din învăţământul preuniversitar către cel superior, dar, dacă îl laşi repetent, nu mai ai cui preda anul viitor Social 3 oct 2017
Program de cooperare în educaţie cu Turkmenistan pentru următorii cinci ani: 30 de burse în reciprocitate pentru studenţii români şi turkmeni Social 3 oct 2017
FT: Donald Trump Jr. a fost la vânătoare în Mongolia, alături de un oligarh cu legături la Kremlin şi un alt rus care e pe lista sancţiunilor americaneieri, 19:37
UPDATE - Sabotaj la CARFIL Braşov - Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, convocat la MAE / Ambasada Rusiei: Partea română a acuzat fără temei Rusia. Nu au fost prezentate doveziieri, 16:15
UPDATE - Atacurile cu drone din Marea Neagră - Radev: Am fost singurul premier dintre cele trei state NATO de la Marea Neagră care l-a convocat pe ambasadorul Rusiei/ România a indicat Rusia drept responsabilă şi au urmat noi atacuri/Contextul declaraţieiieri, 13:45
Atac cibernetic asupra Comisiei Electorale Federale din SUA, cu o săptămână înaintea alegerilor legislative; Raportarea cheltuielilor de campanie, blocatăieri, 23:35
Profit.roULTIMA ORĂ Vânzarea magazinelor Froo în România: Mai este doar un pas, 2 condiții din 3 îndeplinite. Cedarea către Couche-Tard, unul dintre cei mai mari operatori de magazine de proximitate din America de Nord, estimată cel târziu pentru decembrie
Spotmedia.roTrei din patru piloți europeni au ațipit la manșă. Aproape un sfert zboară, deși sunt prea obosiți
Diagnosticul întâmplător care sperie mii de români: ce ascunde o leziune hepatică şi de ce depistarea precoce poate salva vieţi
Semipreparate din 100% ingrediente naturale: FRoSTA aduce la aceeaşi masă nutriţia curată şi gustul autentic
PEFA, mesaj strategic la încheierea BUSINESS OUTLOOK 2026: Antreprenoriatul românesc are nevoie de stabilitate, predictibilitate, investiţii şi parteneriate solide pentru consolidarea competitivităţii economice
Sighişoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie şi 1 noiembrie
Atac cibernetic asupra Comisiei Electorale Federale din SUA, cu o săptămână înaintea alegerilor legislative; Raportarea cheltuielilor de campanie, blocatăieri, 23:35
Oscar 2027 - „Fjord”, de Cristian Mungiu, promovat de Ministerul Culturii cu 100.000 de euro, comparativ cu filmul favorit al Spaniei, care are la dispoziţie 50 de milioane de dolariieri, 22:01
Medicul Maria Puiu: Suntem aproape de a implementa Registrul Naţional de Boli Rare. Va fi şansa României, şansa Ministerului Sănătăţii să ştie cu ce patologii, cât de frecvente sunt anumite boli în Româniaieri, 22:42
Baroul Iaşi, după măsurile impuse de Facultatea de Drept în cazul avocaţilor lectorului Alexandru Toader, arestat pentru viol: Dezaprobăm mesajul pe care l-ar putea transmite asocierea exercitării profesiei de avocat cu o situaţie de incompatibilitateieri, 23:05
Caviar, şampanie şi transfer cu Porsche la avion: companiile aeriene investesc în lux, în timp ce pasagerii clasei economice reduc cheltuielileastăzi, 06:18
Sănătate şi climă - 3 milioane de decese cauzate de caniculă între 2016 şi 2023; trebuie declarată o „urgenţă sanitară mondială” (studiu)astăzi, 06:05
Un schelet rar de Nanotyrannus s-a vândut cu 47,3 milioane de dolari la o licitaţie din New York - VIDEOastăzi, 07:21
INS: Populaţia după domiciliu, la 1 iulie 2026, a fost de 21,5 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025/Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuatastăzi, 09:47Social
Un minor ucis în faţa Ambasadei Israelului în Serbia, într-un ”atac terorist”. Minorul a atacat cu două cuţite un poliţist, rănit la faţă, care l-a ucis prin împuşcare. Minorul a strigat ”Allah Akbar”. Nivelul alertei teroriste, ridicat la maximumastăzi, 09:34Externe
Să ştii materia este important. Să poţi arăta ce ştii în condiţii de examen este o altă provocareastăzi, 09:30Edu News
Caraş-Severin: Poliţişti, jandarmi şi voluntari caută o persoană bănuită că a furat dintr-o locuinţă o armă de vânătoare şi zece cartuşe/ La acţiune sunt folosite drone şi camere cu termoviziuneastăzi, 09:26Eveniment
INS: Managerii din comerţul cu amănuntul şi servicii estimează o relativă stabilitate a activităţii economice, în perioada octombrie-decembrie 2026/ Preţuri mai mari, cu un vârf de 38%, în construcţiiastăzi, 09:25Economic
Aproape 17.500 de instituţii din sectorul public au fost notificate cu privire la vulnerabilitatea informatică PHP2Shell şi la măsurile care privesc rezolvarea ei. Reacţia Guvernului astăzi, 09:00Economic
Cupa Ligii Angliei: Meciul Fleetwood-Arsenal a fost întrerupt timp de opt minute din cauza unei droneastăzi, 08:58Sport
Trump a declarat că sprijinul său l-a ajutat „foarte mult” pe Netanyahu în alegerile parlamentare din Israelastăzi, 08:20Externe