Preşedinţia Republicii Moldova precizează că vicepremierul rus Dmitri Rogozin a confirmat faptul că, dacă vor permite condiţiile meteorologice, va ateriza...
Zborul Tarom de la Iaşi la Munchen, programat pentru miercuri seară, a fost anulat, pasagerii reclamând că au fost ţinuţi pe aeroportul din Iaşi timp de...
Cea mai mare versiune a avionului Airbus A350, cu două motoare, va efectua joi primul său zbor, punând sub semnul întrebării viitorul aeronavelor cu patru...
Cele mai ieftine bilete de avion sunt rezervate cu 56 de zile înainte de data plecării, când consumatorii pot economisi, în medie, 28% din costuri, ceea ce...
Ultimul avion Airbus A310 din flota transportatorului aerian naţional Tarom, aeronava botezată Transilvania, a efectuat sâmbătă ultimul său zbor, pe ruta...
Prima cursă de linie pe ruta Cluj-Napoca - Istanbul a fost lansată, luni, de compania turcă Atlasglobal, iar pentru început vor fi două zboruri pe...
Avionul Solar Impulse 2 a încheiat cu succes zborul său în jurul lumii, realizând astfel o reuşită istorică, după ce a aterizat în condiţii de...
Fedor Konyukhov, un rus în vârstă de 64 de ani a stabilit recordul mondial la zborul cu balonul în jurul lumii, după o călătorie care a durat 11 zile,...
Doi piloţi care urmau să conducă un avion de pasageri pe ruta Glasgow-Toronto, au fost arestaţi luni, fiind suspectaţi că se aflau sub influenţa...
MAE informează că zborul umanitar operat de TAROM va decola de pe aeroportul Ataturk la ora 2.15 şi va putea prelua 131 de români care se află în Istanbul,...
Avionul ”Ed Force One” al trupei Iron Maiden, care a dus formaţia în 50 de oraşe ale lumii, va transporta 350 de microbişti din Islanda în Franţa,...
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, aniversat, luni, de Academia Română, la împlinirea a 35 de ani de la primul zbor cosmic al unui român, a declarat pentru...
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu va fi aniversat, luni, de Academia Română, la împlinirea a 35 de ani de la primul zbor cosmic al unui român, anunţă...
O campanie dedicată spaţiului cosmic, care marchează împlinirea a 35 de ani de la zborul lui Dumitru-Dorin Prunariu, din data de 14 mai 1981, este anunţată...
Pasagerii care voiau să zboare cu compania aeriană de stat Tarom, vineri, 8 aprilie, de la Bucureşti la Paris, au aşteptat două ore în Aeroportul Otopeni...
Compania aeriană low-cost Blue Air va redirecţiona zborurile de duminică şi luni, de la Bucureşti şi Bacău, programate iniţial spre Bruxelles, spre...
Pilotul cipriot al zborului Fly Dubai, care s-a prăbuşit sâmbătă în apropiere de pista aeroportului Rostov pe Don, şi-a dat demisia din companie înainte...
Misterul zborului MH370 se adânceşte, după ce NBC a relatat că mai multe resturi de fuzelaj descoperite miercuri în largul coastei Mozambicului ar putea...