Primarul Braşovului Allen Coliban consideră că ţara noastră se află la un moment de răscruce, „dacă ne uităm la direcţia pe care o are extremismul din România, mai ales în contextul alegerilor europene” şi electoratul nu trebuie să lase acest „partid comasat”, acest „gigant politic”, referindu-se la coaliţia PSD-PNL, să „pună un pumn în gură democraţiei din România”. De asemenea, Dacian Cioloş a spus că îl susţine pe Coliban pentru un al doilea mandat la Primăria Municipiului Braşov pentru a încheia lucrurile bune începute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este un format inedit acesta de agora, de piaţă, în care să dezbatem problemele cetăţii, problemele României, problemele Europei şi nu puteam să nu răspund afirmativ invitaţie, să venim în faţa dvs. Mă bucur să avem această discuţie. Cred că România se află la un moment de răscruce, dacă ne uităm la direcţia pe care o are extremismul din România, mai ales în contextul alegerilor europene. Pe de altă parte, tot acest partid comasat, tot acest gigant politic menit să reducă alternativele şi să pună un pumn în gură democraţiei din România. Nu trebuie să lăsăm asta să se întâmple. Chiar dacă în politică uneori căile se bifurcă, se despart, e bine să înţelegem cu cine ne luptăm şi care sunt direcţiile, punctele comune şi care sunt cei cărora împotriva ne luptăm”, a declarat Allen Coliban, sâmbătă la Braşov.

El a mai spus că România are nevoie de structuri puternice care să susţină calea proeuropeană.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

„În cazul de faţă, România are nevoie de forţe reale şi de structuri puternice care să susţină calea proeuropeană. România are politicieni care să facă acest lucru. Iată că oferta acum este mai variată, chiar dacă unii dintre noi şi dintre dvs. putem spune că fragmentarea nu e un lucru bun, dar pentru democraţie a avea mai multe opţiuni votabile, bune, cred că este o normalitate şi o direcţie spre care ar trebui să mergem. Cred că este nevoie să fim capabili să construim punţi şi modalităţi de colaborare pe spectrul politic, cu atât mai mult cu cât cred că democraţia românească se află la o răscruce”, a mai spus edilul Braşovului.

La rândul său, Dacian Cioloş, cel care deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European, a afirmat că îl susţine pe Allen Coliban pentru un al doilea mandat, deoarece a văzut ce a făcut în ultimii ani şi acesta are nevoie de un al doilea mandat ca să continue ceea ce a început. „Atunci când ai bun simţ poate unele lucruri merg mai încet, dar eu prefer să ne păstrăm bunul simţ şi să mergem cu paşi, poate mai mici, dar sigur, pentru că aşa putem să consolidăm lucrurile în România”,a mai spus Cioloş.

„Eu îl susţin pe Allen Coliban pentru Primăria Braşovului pentru că am văzut ce a făcut în ultimii ani. Are nevoie de un al doilea mandat pentru că, ştiţi când ai bun simţ poate unele lucruri merg mai încet, dar eu prefer să ne păstrăm bunul simţ şi să mergem cu paşi, poate mai mici, dar sigur, pentru că aşa putem să consolidăm lucrurile în România. Îi mulţumesc lui Allen că ne-a primit astăzi aici la Braşov”, a explicat Dacian Cioloş.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.